Dan Șucu a preluat pachetul majoritar de acțiuni la Genoa și a fost numit în funcția de președinte, iar un fost campion mondial este de părere că omul de afaceri poate aduce plusul necesar la cel mai vechi club din Italia.
Marele atacant Alberto Gilardino, câștigător al Cupei Mondiale în 2006 cu național Italiei, dar și fost jucător și antrenor la Genoa, a salutat venirea lui Dan Șucu în fruntea clubului și crede că acesta a adus un entuziasm benefic.
”Sunt sigur că Genoa se va salva de la retrogradare. Sosirea noului proprietar a adus un suflu de energie pozitivă. Șucu mi se pare un proprietar care are entuziasm și dorința de a face lucruri bune. Și printre mulții fani ai echipei va fi întotdeauna și Alberto Gilardino”, a declarat campionul mondial, pentru Calcio Genoa.
Gilardino a antrenat Genoa timp de aproape 2 ani, dar a fost demis la mijlocul lunii noiembrie. ”Îmi pare sincer rău că am fost demis după o victorie în deplasare și un egal, când băieții își reveneau și începea să se vadă lumina la capătul tunelului.
A fost o călătorie incredibilă plină de satisfacții, emoții și experiențe. Demiterea nu pătează istoria, mi-a lăsat o mare amărăciune, dar face parte din profesia noastră și chiar și din aceste dezamăgiri trebuie să învățăm lecții.
Am preluat echipa într-un moment greu și revenirea în Serie A după doar un an de la retrogradare nu era garantată. Am reușit și datorită coeziunii mari dintre club, echipă și suporteri. Și a fost și secretul salvării”, a spus el.
Gilardino a vorbit despre legătura creată între echipă și suporteri, dar și despre sprijinul primit de la fostul președinte al clubului, în ciuda faptului că acesta a fost cel care a hotărât demiterea sa.
”Nu îl cunosc personal pe Vieira. A fost un jucător extraordinar și face o treabă grozavă. Sper să le ofere suporterilor lui Genoa toată satisfacția pe care o merită. Între fani și echipă se crease o chimie incredibilă. Cei 35.000 de fani de pe Luigi Ferraris, tineri, bătrâni, bărbați, femei, copii, au fost cu adevărat al 12-lea jucător al nostru pe teren.
Punctul meu de referință a fost întotdeauna președintele Zangrillo (n.r. – fostul președinte Alberto Zangrillo) care, chiar și în momentele dificile, a dat dovadă de loialitate, ajutor, apropiere. Un om înțelept și important”, a spus Alberto Gilardino.
În perioada de mercato din această iarnă, Dan Șucu a făcut câteva transferuri importante prin care speră că Genoa va reuși să se mențină în Serie A. După disputarea a 23 de etape, genovezii sunt pe locul 12, cu 26 de puncte, la 6 puncte distanță de prima poziție retrogradabilă.