Sport

Un fost campion mondial salută revenirea lui Benzema în naționala Franței. De ce nu a mai fost convocat atacantul în ultimii 5 ani

Selecționerul naționalei Franței, Didier Deschamps, a anunțat că golgheterul lui Real Madrid, Karim Benzema, va face parte din lotul ”cocoșilor” pentru Campionatul European din această vară.
19.05.2021 | 15:30
Un fost campion mondial saluta revenirea lui Benzema in nationala Frantei De ce nu a mai fost convocat atacantul in ultimii 5 ani
Un fost campion mondial salută revenirea lui Benzema în naționala Franței. foto: hepta
ADVERTISEMENT

Decizia lui a fost salutată de mai mulți foști internaționali francezi. Între cei care au susținut constant că Benzema nu trebuie să fie exclus din lotul ”Les Bleus” se numără și Emmanuel Petit.

Fostul campion mondial și continental cu naționala Franței consideră că atacantul și-a ispășit pedeapsa și că va fi un jucător cheie în sistemul lui Deschamps.

ADVERTISEMENT

”E un atacant uriaș, probabil cel mai valoros la ora actuală pe planeta fotbal. După peste cinci ani de purgatoriu, și-a ispășit pedeapsa și găsesc legitimă convocarea lui, a declarat Emmanuel Petit, pentru BFMTV.

Scandalul care l-a scos pe Benzema din circuitul echipei naționale

În vârstă de 33 de ani, Karim Benzema este unul dintre cei mai selecționați fotbaliști francezi la echipa națională.

ADVERTISEMENT

De la momentul debutului, din 2007, până azi, a adunat 81 de partide în tricoul ”Les Bleus”, în condițiile în care de mai bine de cinci ani a fost ignorat de selecționerul Didier Deschamps.

Cel mai important atacant al ultimilor 10 ani de pe Santiago Bernabeu este implicat într-un scandal care datează tocmai din 2015. Atunci, un bărbat l-a șantajat pe Mathieu Valbuena cu un clip compromițător cu soția sa, iar Benzema este bănuit de complicitate.

ADVERTISEMENT

De atunci, Karim Benzema a căzut în dizgrația Federației Franceze de Fotbal, care nu a mai permis convocarea sa la echipa națională, în ciuda evoluțiilor excelente ale atacantului, pentru Real Madrid.

Cazul ”sextape la naţionala Franţei“ a apărut în 2015, când Benzema şi alte cinci persoane, printre care Djibril Cisse au fost acuzate că l-ar fi şantajat pe Valbuena cu o înregistrare video cu scene sexuale. Djibril Cisse a fost deja achitat în acest caz.

ADVERTISEMENT

Benzema nu a scăpat de problemele cu justiția

Dacă fostul său coleg de la echipa națională, Djibril Cisse, a fost achitat în cazul ”sextape”, Karim Benzema nu a scăpat de probleme și ar putea fi trimis în judecată.

Parchetul de la Versailles a cerut judecarea lui Karim Benzema, pentru presupusa implicare în scandal.

Mai exact procesul ar trebui să lămurească dacă atacantul francez a participat la şantajarea colegului de naţionala, Mathieu Valbuena.

Curtea de Casaţie a respins cererea apărătorilor lui Benzema de invalidare a unei părţi a anchetei. Potrivit avocaţilor acestuia, unul dintre poliţiştii implicaţi a realizat o anchetă incorectă.

Portivit anchetatorilor, Karim Benzema ar fi fost doar intermediar, un apropiat de-al lui contactându-l şi spunându-i despre filmările compromiţătoare.

ADVERTISEMENT