Life

Un fost concurent de la Survivor România rupe tăcerea! Adevărul despre ce se întâmplă cu voturile publicului

20.04.2021 | 11:42
Un fost concurent de la Survivor Romania rupe tacerea Adevarul despre ce se intampla cu voturile publicului
Consiliu de urgență neașteptat la Survivor România. Un nou concurent va fi eliminat Sursa foto: captură Kanal D
ADVERTISEMENT

Un fost concurent din primul sezon Survivor România a vorbit despre una din cele mai mari dileme ale fanilor emisiunii: sunt măsluite sau nu voturile telespectatorilor?

Analiza lui Andrei Ciobanu vine după ce săptămâna trecută Albert a ieșit din nou favoritul publicului, lucru de neînțeles pentru mulți urmăritori ai acestui show.

ADVERTISEMENT

Fostul concurent a făcut un vlog pe pagina sa de Youtube după ce oamenii l-au bombardat cu mesaje după ce au văzut că îl susține pe Albert, ba chiar i-a îndemnat pe oameni să îl voteze.

Andrei Ciobanu de la Survivor România sezonul 1 a explicat de ce îl susține pe Albert

Andrei a explicat de ce Albert merită să fie pe locul întâi și ce crede el despre voturile prin SMS date de public.

ADVERTISEMENT

Ciobanu a spus că a fost foarte deranjat de faptul că Albert a fost denigrat de colegii săi în gala de duminică, 18 aprilie 2021, atunci când nimeni nu mai avea un cuvânt bun de spus față de războinic.

„M-a enervat faptul că toți s-au aliat bineînțeles împreună cu Andrei și uite cum publicul votează pe cine nu trebuie. Eu mă simt foarte prost. Adică eu de acasă nu văd că Albert are un moment prost din viața lui? Asta nu pentru că nu vrea el, este absurd. Ce vrei să facă mai mult de atât? E emotiv și poate de aceea nu mai aduce puncte”, a declarat Andrei Ciobanu în vlogul său.

ADVERTISEMENT

Fostul concurent a spus că deja competiția este destul de avansată și a mai rămas puțin până la marea finală, iar fanii și-au format deja o părere și fiecare telespectator și-a găsit un model pe care îl va urma până în ultima clipă.

Cum se filmează și când află producția rezultatul voturilor

Ciobanu a explicat și mecanismul din spatele micului ecran, cum se filmează emisiunile și care e adevărul despre voturile publicului.

ADVERTISEMENT

„Joi e zi de recompensă, vineri și sâmbătă sunt două zile de imunitate. Lumea votează vineri, producția știe voturile. Sâmbătă seara se știu și celelalte voturi. Când la noi este seară, la ei este dimineață. Poate se lungesc până la 14, 15, 16. Ei pe la 15 află votul publicului și seara se face consiliul de eliminare.

Sâmbătă noapte și duminică producția lucrează din greu și montează emisiunea. Duminică ei, de exemplu, pot filma traseul de joi ca să aibă timp să monteze. Trebuie să înțelegeți că decalajul e de o zi, două, maximum trei”, a explicat Andrei Ciobanu, fost concurent la Survivor România, pe Youtube.

 

ADVERTISEMENT