Fotbal intern

Un fost dinamovist, previziuni sumbre după Dinamo – FCSB, 1-0: „Degeaba iei cupa, dacă nu iei licența”

10.02.2021 | 23:30
Un fost dinamovist previziuni sumbre dupa Dinamo  FCSB 10 Degeaba iei cupa daca nu iei licenta
ADVERTISEMENT

Ion Marin a vorbit despre situația de la Dinamo și chiar dacă „alb-roșii” s-au impus cu 1-0 și au eliminat-o pe FCSB din Cupa României, fostul antrenor are niște previziuni sumbre pentru „câini”.

Ion Marin crede că duelul cel mai aprig pentru Dinamo va fi în luna martie, atunci când „câinii” trebuie să-și ia licența și nu crede că cei din programul DDB au bani pentru a contribui la luarea licenței.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul mai crede că victoria din cupă este mai mult de moral și știe și care a fost problema FCSB-ului, și anume că au tratat prea relaxați deulul cu România.

Previziuni sumbre după Dinamo – FCSB, 1-0

Ion Marin are niște previziuni sumbre după Dinamo-FCSB, 1-0, și se gândește cu groază la luna martie, atunci când clubul din șoseaua Ștefan cel Mare trebuie să-și ia licența:

ADVERTISEMENT

„A fost un meci cu totul diferit, a fost echilibrat. Dinamo a câștigat pe greșelile FCSB-ului. Prima lor greșeală a fost că au crezut că pot câștiga și așa, au ținut jucătorii de valoare pe bancă.

Am mare încredere în Eșanu. La Dinamo sunt încă probleme financiare mari, în martie se apropie licența, sunt emoții și nu prea sunt soluții, să fiu sincer”.

ADVERTISEMENT

„De unde să aibă DDB bani de licență?”

Ion Marin a continuat și se întreabă retoric de unde pot să facă rost fanii lui Dinamo de bani pentru licență, iar acesta nu mai are nicio așteptare nici din partea spaniolilor, pe care nu-i înțelege:

„E o victorie pentru moral, marea problemă e să-ți iei licența și să joci în campionat. Poate Dinamo crede că va câștiga Cupa României, dar ce faci dacă nu iei licența, de unde să aibă DDB bani de licență, că aia e peste 1.000.000 de euro”.

ADVERTISEMENT

„Dacă nu vin oameni potenți financiari, nici nu îmi mai pun speranța în spanioli. Nici nu pleacă, nici nu dau acțiunile, ce naiba vor, ei știu”, a mai spus Ion Marin după meci.

Ilie Dumitrescu este de acord cu ce spune Ion Marin și crede că Pablo Cortacero trebuie să plece: „Cortacero trebuie să ridice mâna și să lase echipa. Să-și ia banii investiți și să lase pe altcineva”.

Dinamo s-a impus în fața FCSB-ului, 1-0, unicul gol al meciului fiind înscris de Adam Nemec în minutul 55 al confruntării.

  • 65 de ani este vârsta lui Ion Marin
ADVERTISEMENT