Sport

Un fost fotbalist de la FCSB, impresionat de unul dintre transferurile roș-albaștrilor: „Îmi era frică, îți spun sincer”

FCSB s-a impus în fața echipei lui Nae Constantin, Petrolul Ploiești, scor 2-0. Un fost fotbalist de la FCSB a rămas impresionat de unul dintre atacanții roș-albaștrilor.
10.10.2022 | 15:12
Un fost fotbalist de la FCSB impresionat de unul dintre transferurile rosalbastrilor Imi era frica iti spun sincer
Florin Gardoș a remarcat prestația solidă arătată de Billel Omrani în partida cu Petrolul Ploieși. Sursă foto: Sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a câștigat meciul cu Petrolul în atmosfera încinsă de la Ploiești. Fotbaliștii pregătiți de Nicolae Dică au avut evoluții solide, iar cuvintele de laudă nu au întârziat să apară. Prestația lui Billel Omrani, ajuns luna trecută la FCSB, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, i-a atras atenția lui Florin Gardoș.

Florin Gardoș, plăcut surprins de Billel Omrani: „Îmi era frică, îți spun sincer”

Florin Gardoș a remarcat evoluția bună a lui Billel Omrani din meciul cu Petrolul Ploiești. Fostul fotbalist de la FCSB a dezvăluit că fotbalistul francez are nevoie de mai mult timp pentru a-și pune condiția fizică la punct.

ADVERTISEMENT

„E o formulă bună, mi-a plăcut, probabil lumea a fost cu ochii pe Omrani, care mi s-a părut activ. Cred că din lot, din ce are FCSB în momentul ăsta – nu știu dacă e singurul – dar cred că e cel mai potrivit pentru acea poziție de 9, chiar dacă migra el mai mult spre stânga, spre partea lui Cordea. A fost activ și mi-a plăcut. A arătat bine echipa, toți au fost bine.

Mă gândesc că Omrani n-a făcut nicăieri perioada de pregătire. Când ești cu echipa și ai meciuri amicale, e un alt ritm de joc. Îi va trebui un pic de timp ca să arate mai bine fizic. Ce e important e că și în momentul ăsta el a arătat bine. Mie îmi era frică, îți spun sincer”, a declarat Florin Gardoș, la Pro Arena.

ADVERTISEMENT

Florin Gardoș se temea de reacția lui Gigi Becali: „Va începe patronul să spună…”

În vârstă de 29 de ani, Billel Omrani a pasat decisiv la primul gol al „roș-albaștrilor” în disputa cu Petrolul, înscris de Dawa. Este al doilea meci pentru internaționalul algerian în tricoul FCSB-ului. Florin Gardoș se temea de reacția lui Gigi Becali. Finanțatorul de la FCSB l-a trimis înapoi la Voluntari pe Vadim Rață, după doar 3 meciuri jucate.

„Cel mai frică îmi era că, dacă nu va arăta ceva în meciul cu Petrolul, va începe patronul să spună… că așa se întâmplă. Cei care vin liberi și au pe la 30 de ani, trebuie să arate rapid. Dacă nu, vine Tavi Popescu, abia așteaptă să reintre în primul 11. Și Miculescu, sunt jucători pe care s-au plătit mulți bani și nu apar în primul 11. Omrani a arătat bine aseară!”, a mai spus Florin Gardoș.

ADVERTISEMENT

Pentru FCSB și Nicolae Dică urmează revanșa cu Silkeborg, după ce în tur, danezii s-au impus, 5-0 pe „carpeta de la Jysk”. Totuși, roș-albaștrii s-au deplasat în Danemarca fără 7 jucători de bază, iar strategia nu a fost bună, după cum a recunoscut Gigi Becali.

Florin Gardoș a găsit soluția pentru problemele FCSB-ului: „N-au folosit același prim ’11’”

În vârstă de 33 de ani și retras din activitate, Florin Gardoș a vorbit despre criza de puncte prin care a trecut FCSB. Fostul internațional pune pe seama lui Dică problemele cu care s-au confruntat vicecampioana României.

ADVERTISEMENT

„Dacă e să vorbim de numeroasele probleme din acest sezon, cred că asta a fost una dintre ele, că n-au folosit același prim ’11’. Nici sistem… și sistemul a fost schimbat probabil pentru a juca unul sau altul. Poate fi, cu toate că e o formulă ofensivă. Am văzut că, în anumite momente, Omrani și Compagno nu prea făceau faza defensivă, ceea ce nu prea se mai întâmplă în fotbalul modern.

Mă uit și la Real Madrid, îl văd pe Benzema în primii 35-40 de metri. În schimb, am văzut momente în prima repriză momente în care Omrani și Compagno nu erau în spatele mingii”, a declarat Florin Gardoș.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 2,90 este cota pentru „1 solist” la FCSB – Silkeborg. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT