Un fost fotbalist din Premier League a murit la vârsta de doar 40 de ani

Andrei Bogdan Şchiopu    Silviu Ghering   
in Fotbal international
22/08/2019, 17:29
Un fost fotbalist din Premier League a murit la vârsta de doar 40 de ani
Junior Agogo

Fostul internațional ghanez Junior Agogo a murit la vârsta de doar 40 ani. Fotbalistul a decedat miercuri seară într-un spital din Londra, dar cauza morții este necunoscută. În urmă cu 4 ani a suferit un accident vascular cerebral. Din cauza asta atacantul ghanez a rămas cu probleme de mobilitate la mâna dreaptă și cu dificultăți în vorbire, iar medicii presupun că afecțiunea cerebrală a fost un factor determinant în cazul său.

Junior Agogo a murit la vârsta de 40 de ani. Fotbalistul s-a retras în 2012

Junior Agogo a murit miercuri seară. Fostul fotbalist s-a retras din activitate în anul 2012, ultima echipă pentru care a jucat fiind formația scoțiană Hibernian. Jucătorul născut în Ghana a trecut pe la mai multe echipe din Europa printre care Apollon Limassol, Bristol Rovers, Nottingham Forest, QPR, Sheffield Wednesday, dar și în America, la formațiile din MLS Chicago Fire, Colorado Rapids și San Jose Earthquakes.

Atacantul ghanez a jucat două meciuri în Premier League pentru Sheffield Wednesday, însă nu a reușit să marcheze în prima ligă din Anglia. În cariera sa a jucat în total 377 de meciuri, reușind să marcheze de 143 de ori și să ofere 16 pase decisive.

  • 1.000.000 de euro a fost cea mai mare cotă de piață pe care a avut-o, conform Transfermarkt
Junior Agogo în tricoul lui Nottingham Forest
Junior Agogo în tricoul lui Nottingham Forest

La naționala Ghanei s-a simțit cel mai bine

Pentru naționala Ghanei, Junior Agogo a evoluat cel mai bine. A adunat 27 de selecții și a reușit să înscrie de 12 ori. A ajutat naționala Ghanei să se califice la Campionatul Mondial din 2010, acolo unde „Stelele Negre” au obținut cea mai bună clasare din istorie a unei naționale africane, un sfert de finală pierdut cu Uruguai. Din păcate pentru el, Junior Agogo nu a fost prezent la această performanță, nemaifiind inclus în lotul pentru turneul final de la Cupa Mondială din Africa de Sud, în 2010.

Nimeni nu se aștepta ca Junior Agogo să moară acum, atât de brusc, mai ales că fostul fotbalist în vârstă de 40 de ani părea stabil fizic, se afla în vacanță și postase mai multe fotografii pe rețelele de socializare, în care părea că este sănătos. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

  • 15 echipe a schimbat Junioe Agogo în cariera sa de 15 ani la nivel de seniori (1997-2012)
  • 40 de ani este vârsta la care a decedat Junior Agogo
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles