Sport

Un fost fotbalist român a fost prezent la sărbătoarea echipei de suflet a lui Vladimir Putin

Zenit St. Petersburg a împlinit 100 de ani de existență și a organizat un eveniment la care a fost invitat și Daniel Chiriță, fost jucător el echipei între 2002 și 2004
02.06.2025 | 19:38
Un fost fotbalist roman a fost prezent la sarbatoarea echipei de suflet a lui Vladimir Putin
Daniel Chirită și Andrei Arsavin la sarbatoarea celor de la Zenit FOTO fanatik
ADVERTISEMENT

Daniel Chiriță, fost fotbalist român la Petrolul, Universitatea Craiova și Rapid este în Rusia. El participă la sărbătoarea de 100 de ani a echipei preferate a lui Vladimir Putin. Rușii l-au invitat la eveniment, iar el nu a spus pas.

Putin e născut și crescut la Sankt Petersburg

Zenit St. Petersburg este cunoscută ca echipa favorită a lui Putin. Președintele Rusiei s-a născut și a crescut în orașul de pe malurile Nevei. Pe când locuia acolo, el obișnuia să meargă la meciurile lui Zenit.

ADVERTISEMENT

Clubul rus a fost înființat în 1925. Data înființării este, în acte, 25 mai. Zenit a organizat sărbătoarea după terminarea campionatului. Echipa a ratat titlul, la un punct, terminând pe locul doi după Krasnodar.

A fost primul eșec pentru Zenit, după șase titluri consecutive. În total, formația din Sankt petersburg are 11 campionate în palmares. Doar unul a fost câștigat pe vremea fostei URSS, în 1984.

ADVERTISEMENT

Daniel Chiriță a jucat 47 de meciuri pentru Zenit

În vitrina rușilor mai stau opt cupe ale Rusiei, zece Supercupe, o Cupă UEFA și o Supercupă a Europei. Chiriță a jucat la Zenit în intervalul 2002-2004, prinzând de 47 de ori tricoul alb-albastru.

Între fotbaliștii celebri care au jucat la Zenit se numără Hulk, Arșavin, Kokorin, Kerjakov, Salenko, Axel Witsel, Bruno Alves sau Tymosciuk. În 2002, la Zenit a jucat două partide și Zeno Bundea.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a câștigat Supercupa Rusiei cu Zenit

Nu nume important din istoria rușilor este și Mircea Lucescu. Actualul selecționer a antrenat echipa în intervalul 24 mai 2016 – 28 mai 2017. Nu a fost un mandat strălucit pentru Il Luce.

ADVERTISEMENT

El a câștigat Supercupa Rusiei, dar a ratat calificarea în Liga Campionilor, terminând pe locul trei în campionat. Deși avea contract pe doi ani, cu drept de prelungire, Lucescu a fost demis după un sezon. Bilanțul lui la Zenit cupreinde 40 de meciuri, dintre care 25 de victorii, 7 egaluri și 8 înfrângeri.

După ce a fost dat afară, s-a spus că Lucescu nu a avut o relație deloc bună cu presa din Rusia, care l-a criticat constant. Mai mult, el a intrat în conflict și cu președintele Federației, vicepremierul de atunci Vitaly Mutko. Lucescu l-a acuzat pe acesta din urmă de arbitrajele potrivnice de care a avut parte Zenit.