Alexandru Giurgiu, fost fotbalist, este frizerul vedetelor din Bundesliga. În adolescență a împărțit vestiarul cu nume importante din fotbalul românesc, dar o accidentare l-a scos din joc.
Alexandru Giurgiu este originar din Arad. S-a stabilit în Germania în urmă cu cinci ani, a lucrat ca și curier, apoi poștaș, până a reușit să adune suficienți bani să-și deschisă propria afacere.
Acum este proprietarul unui salon de frizerie, iar vedetele din Bundesliga se înghesuie să ajungă pe scaunul hairstylistului român.
Stabilit în Geretsried, un orășel situat la 30 de kilometri de Munchen, Alex Giurgiu a povestit, la sport.ro, cum a ajuns frizerul vedetelor din Bundesliga.
”Oliver Batista-Meier (n.r. fost internațional de juniori al Germaniei) mi-a trimis un mesaj pe Instagram că vrea să se tundă. Salonul meu este situat la aproximativ 30 de km de Munchen, așa că m-a surprins că vrea să facă atâta drum drum.
A fost foarte mulțumit și m-a recomandat. La a doua vizită a venit cu olandezul Joshua Zirkzee, care acum este la Parma, coleg cu Man și Mihăilă. Chiar i-am spus să aibă grijă de românii mei.
Ulterior, am ajuns să îi tund pe Dominik Szoboszlai (RB Leipzig/ Ungaria) și Alphonso Davies (Bayern Munchen/ Canada), dar și pe Karim Adeyemi (Salzburg), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Chris Richards (Bayern Munchen, împrumutat la Hoffenheim), Leon Dajaku (Bayern Munchen, împrumutat la Union Berlin), Kilian Ludewig (Salzburg, împrumutat la Schalke 04), Jordan Zirjzee (Feyenoord), Christopher Scott (Bayern Munchen), Sebastian Mrowca (Wehen Wiesbaden) sau Julian Green (Greuther Furth)”, a povstit Giurgiu, pentru sursa menționată.
Pe lista clienților fostului fotbalist arădean se numără Dominik Szoboszlai, de la RB Leipzig, Alphonso Davies, Jamal Musiala (ambii de la Bayern Munchen), Tiago Dantas (Benfica), sau Joshua Zirkzee (Parma).
Pe când era copil, Alex Giurgiu și-a dorit să devină fotbalist. Și-a făcut junioratul la Atletico și Gloria Arad și a împărțit vestiarul cu Cristi Bălgrădean, George Țucudean, Dennis Man sau Adrian Petre.
A jucat și la Frontiera Curtici și a fost aproape să semneze cu UTA, dar o ruptură musculară l-a scos din joc. În 2016 s-a mutat în Germania și chiar a ajuns să evolueze în ”naționala poștașilor” din Germania.
În 2019 și-a deschis salonul de frizerie și a devenit preferatul vedetelor din Bundesliga care străbat kilometrii buni ca să se lase pe mâinile românului.