Sport

Un fost jucător al lui Dinamo pune tunurile pe FCSB. Cum l-au jignit oficialii vicecampioanei

Un fost mijlocaș al lui Dinamo putea evolua pentru rivala FCSB. A ratat, însă, transferul, din cauza unei remarci jignitoare a președintelui echipei din Berceni, Valeriu Argăseală.
23.08.2021 | 18:50
Un fost jucator al lui Dinamo pune tunurile pe FCSB Cum lau jignit oficialii vicecampioanei
ADVERTISEMENT

A luptat pentru titlu în tricoul lui Dinamo, dar destinul său putea fi cu totul altul. În perioada junioratului, Claudiu Bumba s-a prezentat la un trial organizat de nou-înființata academie a Stelei (n.r. actuala FCSB), în speranța că va avea ocazia să îmbrace tricoul roș-albastru.

Jignit de președintele Valeriu Argăseală, mijlocașul a ajuns într-un final la Baia Mare, unde avea să-și facă și debutul în fotbalul mare. De altfel, nici patronul Gigi Becali nu părea dispus să onoreze pretențiile financiare ale clubului sătmărean pentru care evolua la acea vreme.

ADVERTISEMENT

Claudiu Bumba, jignit de Valeriu Argăseală în momentul în care a încercat să se transfere la FCSB

Tata a fost cadru militar și avea un prieten de la București care ne-a spus: ”Hai să dai o probă la Steaua! O să ai un viitor mai bun aici”. Tata a fost de acord și am venit de la Baia Mare la București.

Aveam 13-14 ani. Țin minte că pe drum am primit o amendă rutieră. Am ajuns la academia Stelei, erau mai mulți copii. Am fost cazat într-o cameră. A doua zi, am mers la antrenament.

ADVERTISEMENT

 După câteva antrenamente, Valeriu Argăseală i-a spus tatălui meu: ”Fiul dumneavoastră este ca o fată frumoasă de la țară fără straie”. Cred că în timpul unui antrenament s-a întâmplat. Vi se pare normal?

Să vină niște oameni din nord, mai liniștiți, mai calmi, să vină la București și să li se spună lucrul ăsta… că nu ești îmbrăcat în Nike…?! Ca și cum noi nu aveam cu ce să ne îmbrăcăm. Sincer, nu îmi pare rău.

ADVERTISEMENT

M-am întors la Satu Mare. La 15 ani, am fost dat împrumut și debutam la Baie Mare la seniori. Cred că a fost mai bine pentru mine. Rar, un copil din academie sare la prima echipă”, a dezvăluit Claudiu Bumba, conform gsp.ro.

Și-a depus actele pentru obținerea cetățeniei maghiare: „Antrenorul lor a întrebat de mine”

Ajuns între timp la 27 de ani, mijlocașul evoluează în prima ligă a Ungariei și se gândește serios să îmbrace inclusiv tricoul echipei naționale, mai ales că nici selecționerul Marco Rossi nu s-ar opune unei asemenea variante.

ADVERTISEMENT

După ce am plecat în Israel am mai fost chemat de 3-4 ori, dar nu am avut șansa să joc. Am stat doar pe bancă. Poate dacă aveam șansa 5-10 minute să demonstrez ceva, poate să ți se schimbe destinul, să pleci altundeva, să te vadă cineva. Nu a fost să fie. 

Nici acum nu e târziu, dacă vom continua pe aceeași pantă ascendentă și vom fi între primele 3-4 echipe din Ungaria, voi juca și voi da goluri, bănuiesc că vor fi ochii îndreptați și spre mine. Dacă nu, asta e, poate o să-mi iau și eu cetățenie aici și se vor uita ungurii la mine.

Nu glumesc, antrenorul lor a fost la un meci și a întrebat de mine, dacă am actele. Încă nu le am, dar îmi doresc să-mi iau cetățenie. Selecționerul italian a fost, da. Ei mai au jucători naturalizați, sunt deschiși la chestia asta. 

Am demarat procedurile pentru cetățenie. Mi-e mult mai ușor, am o străbunică de acolo și-mi va fi mai ușor să iau cetățenia. Îmi doresc să joc pentru România, dar dacă nu am nicio șansă și voi fi chemat aici…

Îmi doresc și eu să joc pentru o calificare, poate penru un EURO. Sunt apreciat, ăsta e un lucru bun pentru mine. Dacă nu am nicio șansă să joc pentru naționala din țara în care m-am născut, asta e”, a explicat Bumba.

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Sepsi: 4,53 este cota pentru „Rezultat final 2”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT