“Îmi e greu să cred că bănăţenii pot emite pretenţii cu Steaua”

Mădălina Tătaru   
în Casa Pariurilor Liga 1
28/09/2013, 15:51
“Îmi e greu să cred că bănăţenii pot emite pretenţii cu Steaua”

Marian Aliuţă, fost jucător la Steaua şi Poli Timişoara, a vorbit despre meciul din Liga I dintre Steaua şi ACS Poli, din această seară, de la 20:45: Îmi e greu să cred că fotbaliştii lui Poli pot emite pretenţii cu Steaua. Au jucat cu Dinamo, dar Dinamo nu mai este echipa de altădată şi de aceea au făcut acel rezultat”, a spus Marian Aliuţă pentru Dolce Sport.

În meciul din Cupă, tehnicianul a hotărît ca în teren să intre rezervele, însă titularii de bază vor reveni pe teren în meciul cu Poli Timişoara: “Steaua este o echipă bine organizată, cu un antrenor care ştie ce vrea. Nu va risca nimic, mai ales cu echipele mici. Va trata partida cu mare seriozitate, pentru că îşi doreşte să fie pe primul loc”, a mai spus acesta.

Steaua nu a pierdut nici un meci pe teren propriu în campionat, Ceahlăul, CFR şi Săgeata Năvodari fiind cele trei echipe pe care roş-albaştrii le-au învins acasă.

Închide ×