Sport

I-a luat-o înainte lui Dan Petrescu! Un fost campion cu CFR Cluj a ajuns manager în Premier League

Italianul Roberto De Zerbi a fost desemnat înlocuitorul lui Graham Potter în funcția de manager a lui Brighton, revelația sezonului în Premier League.
19.09.2022 | 09:02
Ia luato inainte lui Dan Petrescu Un fost campion cu CFR Cluj a ajuns manager in Premier League
Roberto De Zerbi, 43 de ani, este noul manager al lui Brighton, ocupanta locului 4 în Premier League. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT
19-09-2022
06:38

Roberto De Zerbi, noul manager al lui Brighton

Roberto De Zerbi a semnat un contract pe patru ani cu Brighton, revelația sezonului din Premier League, care ocupă locul patru după primele șase jocuri disputate. Italianul în vârstă de 43 de ani îl înlocuiește pe Graham Potter, plecat la Chelsea după demiterea germanului Thomas Tuchel.

De Zerbi a fost antrenorul lui Șahtior Donețk, de care s-a despărțit în vara acestui an din cauza izbucnirii războiului din Ucraina. Fost dublu campion al României ca jucător cu CFR Cluj, în 2010 și 2012, el ar putea debuta pe banca lui Brighton împotriva lui Liverpool, pe 1 octombrie.

Roberto De Zerbi va avea un program foarte dificil în perioada următoare, până la startul Cupei Mondiale din Qatar urmând a le întâlni și pe Tottenham Hotspur, Manchester City și Chelsea. Italianul impresionase înainte pe banca lui Sassuolo, pe care a pregătit-o între 2018 și 2021, ceea ce a cântărit decisiv în alegerea președintelui lui Brighton, Tony Bloom.

“Sunt absolut încântat că Roberto a acceptat să devină noul nostru antrenor. Echipele lui Roberto joacă un fotbal atrăgător și curajos și sunt încrezător că stilul și abordarea lui tactică se vor potrivi superb lotului nostru”, a declarat Tony Bloom.

În același timp, directorul tehnic al lui Brighton, David Weir, a afirmat: “Roberto și-a arătat abilitatea incontestabilă cu munca sa din Italia și Ucraina, iar ceea ce a realizat la Sassuolo iese în mod clar în evidență.”

Brighton & Hove Albion caută antrenor după plecarea lui Graham Potter la Chelsea. Pe lista scurtă este un fost dublu campion în România cu CFR Cluj.

Cine sunt posibilii succesori ai lui Graham Potter la Brighton & Hove Albion

Conform publicației The Telegraph, formația Brighton & Hove Albion își va numi noul manager în perioada imediat următoare. Pe lista posibililor succesori ai lui Graham Potter, plecat la Chelsea, sunt doar două nume.

ADVERTISEMENT

Manager Brighton

Primul nume menționat de sursa citată este cel al norvegianului Kjetil Knutsen, desemnat antrenorul anului în ”Țara fiordurilor” în 2019, 2020 și 2021. Knutsen este sub contract cu Bodo/Glimt, campioana ultimilor doi ani în Norvegia.

Al doilea pe lista ocupantei locului 4 în Premier League este fostul mijlocaș al echipei CFR Cluj, Roberto De Zerbi. Italianul a evoluat vreme de două sezoane în România și a cucerit două titluri de campion și o Cupă cu gruparea feroviară.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 43 de ani, De Zerbi este unul dintre cei mai apreciați antrenori din generația lui, în Italia. În prezent este sub contract cu Shakhtar Donețk, alături de care a cucerit Supercupa Ucrainei, anul trecut, în fața celor de la Dinamo Kiev.

Cine este Roberto De Zerbi

Iubitorii fotbalului din România și-l amintesc pe Roberto De Zerbi din perioada în care îmbrăca tricoul actualei campioane CFR Cluj. De altfel, în cele două sezoane și jumătate în care a jucat pentru feroviarii ardeleni și italianul și-a trecut în palmares trei trofee – două titluri și o Cupă.

ADVERTISEMENT

Deși nu a adunat decât 22 de meciuri în SuperLiga, De Zerbi era extrem de apreciat pentru calitățile sale tehnice. După despărțirea de CFR Cluj, fotbalistul a mai evoluat o scurtă perioadă în țara natală, la Trento, iar la 34 de ani și-a început cariera de antrenor.

Darfo Boario a fost primul club. După un singur sezon a semnat cu Foggia. A mai trecut pe la Palermo și Benevento înainte să semneze cu Sassuolo pe care a antrenat-o vreme de trei sezoane.

ADVERTISEMENT

În vara anului 2021 a acceptat provocarea de a antrena în Ucraina, la multipla campioană Shakhtar Donetsk. A pierdut titlul în fața lui Mircea Lucescu și Dinamo Kiev, nu înainte de a-i ”fura” tehnicianului român Supercupa.

ADVERTISEMENT