În timp ce lumea sărbătoarea Anul Nou pe străzile din New Orleans, un bărbat a comis un atentat sângeros. Aflat la volanul unui SUV, atacatorul a intrat cu mașina în mulțime și a omorât mai multe persoane, printre care și un fost jucător de fotbal american.
Numărul victimelor a ajuns la 15, iar printre cei care și-au pierdut viața se află și Tiger Bech (28 de ani), fost jucător de fotbal american la Princeton, între anii 2017 și 2019, care abandonase sportul și ajunsese broker.
La scurt timp după ce s-a produs tragicul eveniment, fratele lui Tiger, și el fost jucător de fotbal american, a avut un mesaj sfâșietor. De asemenea, antrenorul lui Princeton a ținut să-i aducă un omagiu fostului sportiv.
”Te voi iubi mereu, frate! M-ai inspirat în fiecare zi și acum vei fi cu mine în fiecare moment. Am eu grijă de familie, T, nu-ți face griji”, a scris Jack Bech, fratele lui Tiger, pe rețelele de socializare.
”Cred că este primul tip cu acest nume care a purtat tricoul nostru și a jucat întotdeauna cu această atitudine, Tiger (n.r. – tigru)”, a transmis Bob Surace, antrenorul lui Princeton, conform presei americane.
La câteva ore distanță după atentatul în care și-au pierdut viața 15 persoane și alte câteva zeci au fost rănite, echipa de baschet New Orleans Pelicans a pierdut meciul din NBA cu Miami Heat, scor 108-119.
Jucătorii au povestit că au aflat tragica veste în timp ce se aflau în avion spre Florida și s-au temut pentru viața familiilor lor. ”Mama se afla în New Orleans în ajunul Anului Nou, dar din fericire este bine. Am scos mic oftat de ușurare când am aflat.
Dar o mulțime de oameni nu au putut avea acel oftat de ușurare astăzi. Oamenii încearcă să se distreze și să abordeze Anul Nou cu o stare de spirit diferită, iar acum există o mulțime de familii care se confruntă cu această tragedie.
Mă rog și mă gândesc la aceste familii, pentru că acest lucru nu are niciun sens. Acest gen de lucruri nu ar trebui să se întâmple. Nu ar trebui să vă faceți griji că mergeți pe Bourbon Street și vă distrați, iar apoi ajungeți să pierdeți pe cineva drag”, a declarat baschetbalistul Trey Murphy III.