Un fost jucător de la Real Madrid ar fi comandat atacul armat asupra lui Darko Kovacevic! Cei doi au fost colegi la Olympiacos

Traian Terzian   
în Fotbal international
18/01/2020, 09:40
Un fost jucător de la Real Madrid ar fi comandat atacul armat asupra lui Darko Kovacevic! Cei doi au fost colegi la Olympiacos
Un fost jucător de la Real Madrid ar fi comandat atacul armat asupra lui Darko Kovacevic la începutul acestui an

Un fost jucător de la Real Madrid ar fi comandat atacul armat asupra lui Darko Kovacevic la începutul acestui an.

Un fost jucător de la Real Madrid ar fi comandat atacul armat asupra lui Darko Kovacevic

Presa din Serbia, citată de cotidianul spaniol Marca, scrie că fostul jucător al lui Real Madrid, Raul Bravo, ar fi fost cel care a comandat atacul armat asupra lui Darko Kovacevic, la mijloc fiind vorba despre mafia pariurilor.

Cei doi au fost colegi la Olympiacos Pireu în perioada 2007-2009, iar presa din Serbia susține că Darko Kovacevic ar fi putut fi la curent cu câteva detalii despre cumpărarea și vânzarea de meciuri din Spania.

”Nu există nimic împotriva mea și sunt calm”

Autoritățile din Grecia ar fi investigat deja această pistă, dar nu au găsit niciun fel de dovadă până la această ori și de aceea nu au făcut nimic public.

Raul Bravo, care a jucat la Real Madrid în perioada 2001-2007, și-a susținut nevinovăția: ”Toți cei care au vorbit vor trebui să răspundă pentru acest lucru. Practic nu există nimic împotriva mea și sunt calm. Știu că totul va fi bine”.

Raul Bravo, arestat în mai pentru pariuri ilegale

Fostul jucător de la Real Madrid a fost arestat preventiv în luna mai în cadrul operațiunii ”Oikos”, dar a fost eliberat la scurt timp, după ce avocatul său a plătit cauțiunea în valoare de 100.000 de euro. El a fost acuzat, împreună cu Carlos Aranda, că este conducătorul unei rețele de pariuri sportive ilegale.

Între timp, Raul Bravo a semnat cu formația unde a debutat ca profesionist, Unio Esportiva Gandia, care evoluează în liga regională spaniolă.

Poliția nu a găsit niciun glonț

Darko Kovacevic a fost victima unui atac armat în apropierea casei sale din cartierul Glyfada al capitalei Greciei, Atena. Fostul jucător al formației Olympiacos Pireu a povestit că a mers să-și lase mașina în parcarea blocului în care locuiește, iar la un moment dat un bărbat a ieșit dintr-un alt autoturism cu un pistol îndreptat spre el.

Autoturismul atacatorului a fost găsit ars la aproximativ un kilometru distanță de locul unde a fost atacat Darko Kovacevic. Poliția a găsit o armă în interiorul mașinii, dar niciun glonț. Acest lucru alimentează ipoteza că este vorba despre o ”avertizare” și nu o tentativă de omor.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles