Un mare talent al tenisului francez, Lucas Pouille intra în Top 100 ATP în 2015, la numai trei ani de la startul carierei profesioniste. Iar în 2016 ajungea în sferturile de finală la Wimbledon și US Open. Era și anul în care Ion Țiriac a văzut un mare potențial în acest jucător și avea să-i devină impresar.
Imediat după ce a semnat cu Ion Țiriac, Lucas Pouille era încrezător în ceea ce privește viitorul său. ”Am luat cea mai bună decizie. Am mare încredere în cei doi, sunt sigur că mă vor ajuta să progresez.
Ion Ţiriac şi Gerard Tsobanian au gestionat cu succes carierele unor mari campioni precum Boris Becker, Goran Ivanisevic, Guillermo Vilas sau Marat Safin.
Sunt fericit și încrezător că mă vor ajuta şi sfătui la cel mai înalt nivel de-a lungul anilor următori pentru a-mi îndeplini toate obiectivele”, declara jucătorul.
Era 2016. Anul în care a jucat două sferturi de finală în turnee de Grand Slam, învingându-l și pe Nadal la US Open. Și obținea, de asemenea, primul său succes în circuitul ATP.
Aveau să mai urmeze, așa cum aminteam, alte 4. Plus câștigarea Cupei Davis. Locul 10 ATP. Sau semifinala de la Australian Open din 2019. A venit însă o accidentare. A intrat în depresie și a început să consume alcool. Mai ales că, după accidentare, rezultatele nu erau deloc bune.
”Am avut șansa să trăiesc mari emoții, să joc în cele mai mari turnee din lume, semifinală de Grand Slam, două sferturi, să câștig Cupa Davis, titluri.
Să treci de la asta la înfrângeri în primul tur al unui Challenger… Nu am avut umilința necesară și nu este plăcut să recunoști acest lucru.
Am început să am o parte întunecată în viață. Am intrat într-o depresie care m-a făcut să dorm o oră pe noapte și să beau. Mă duceam acasă și mă uitam la tavan”, s-a confesat pentru L’Équipe.
Apoi, în timpul unui turneu Challenger din Marea Britanie a spus stop. ”Pentru sănătatea mea mintală, m-am oprit din tenis. Declanșatorul a fost când am văzut o poză cu fiica mea pe telefon – ea nu mă putea vedea așa”, dezvăluie Pouille.
A ajuns sub locul 400 în ierarhia ATP. Și a pierdut totul. Astfel că luptă cu depresia. ”Este o situație oribilă. În mintea mea încă mă consider un jucător de top 10. Îi văd apoi pe Thiem și pe Wawrinka, în aceeași situație, și pot doar să îmi imaginez prin ce trec.
Nu mi-am verificat clasamentul din mai anul trecut. Am pierdut toți sponsorii și mi-e greu să o iau de la capăt. Când ai trăit emoții atât de mari, e greu să dai un restart”, dezvăluie francezul.
Însă știe că trebuie să încerce. Pentru sănătatea sa. Iar acum și-a propus să mai dea o șansă tenisului. Și visează să ajungă la Jocurile Olimpice de la Paris.
”Am luat decizia să spun stop acelei vieți, altfel, as fi ajuns la spitalul de nebuni. Iar atunci când am fost întrebat despre Olimpiadă, competiție la care nu am fost vreodată, totul s-a schimbat.
I-am spus soției mele că mai dau o șansă tenisului. Ea a fost nespus de bucuroasă. Mă gândesc la Paris 2024 în fiecare zi”, a concluzionat Pouille.