Sport

Un fost mare atacant al naționalei României a analizat problemele „tricolorilor” înainte de meciul cu Cipru: „Mă îngrijorează și Drăguș”

Cipru - România va avea loc marți, 9 septembrie, de la ora 21:45, iar un fost golgheter al „tricolorilor” a vorbit despre importanța duelului din preliminarii.
09.09.2025 | 17:40
Un fost mare atacant al nationalei Romaniei a analizat problemele tricolorilor inainte de meciul cu Cipru Ma ingrijoreaza si Dragus
Ciprian Marica a analizat problemele României înainte de meciul cu Cipru. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

După înfrângerea rușinoasă din meciul amical cu Canada, prima reprezentativă a României se pregătește de etapa a 5-a din preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor. Cipru este următorul adversar, marți, 9 septembrie, de la ora 21:45, iar un fost mare atacant al „tricolorilor” a vorbit despre acest duel.

Ciprian Marica, îngrijorat înainte de Cipru – România: „Sunt puțin dezumflat după ultimul meci! Am văzut meciul lor cu Austria”

FANATIK a stat de vorbă cu Ciprian Marica înainte de meciul Cipru – România, din preliminariile Campionatului Mondial. Fostul atacant al „tricolorilor” recunoaște că i s-a pierdut puțin din entuziasm după înfrângerea la scor de neprezentare cu prima reprezentativă a Canadei.

ADVERTISEMENT

În schimb, acționarul de la Farul speră că elevii trimiși pe teren de Mircea Lucescu vor fi inspirați. Întrebat despre probleme, Ciprian Marica a mărturisit că nu ofensiva suferă cel mai tare, ci defensiva. Fostul mare internațional a ținut să puncteze și că Drăguș este cam individualist, iar jocul colectiv suferă.

„Sunt un pic dezumflat așa după ultimul meci. Nu mai am încredere și mai mult decât atât, am văzut Cipru cu Austria. Au câștigat foarte greu cu ei, doar cu un gol din penalty și ciprioții au jucat cu ei de la egal la egal. 

ADVERTISEMENT

Sper să fim inspirați, să avem luciditate pentru că nu vom avea un meci ușor. Am avut o zi în plus de odihnă și cred că va conta, mai ales că ei au jucat cu Austria. Dacă marcăm rapid ne vom face singuri meciul ușor. 

ADVERTISEMENT

Nu știu dacă cea mai mare problemă a noastră e la nivel de atacanți. Eu zic că e defensiva. Trebuie să fim mai pragmatici în atac și mă îngrijorează și Drăguș. E un atacant de calitate, dar totuși nu îi iese.

ADVERTISEMENT

Ține mingea prea mult, nu e altruist când trebuie, ceva nu îi iese mereu, nu e el. A luat decizii proaste cu Canada. Are o tehnică bună și viteză, dar greșește. Nu avem însă altă variantă și sper că va face un meci mai bun”, a declarat Ciprian Marica.

„Pentru Moldovan e un semnal bun pe care îl primește din partea selecționerului”

Ciprian Marica a abordat și titularizarea lui Horațiu Moldovan. Fostul atacant consideră că titularul din poarta României trebuie să profite de încrederea lui Mircea Lucescu și să arate că merită să apere poarta echipei naționale. Cât despre Mondial, Marica susține că o victorie e obligatorie în fața Ciprului, altfel românii nu ar avea ce să caute la turneul final.

ADVERTISEMENT

„Băieții au calitate individuală, dar trebuie să ia deciziile corecte. Nu mă aștept la un joc colectiv foarte bun cu Cipru, ci la o sclipire a unui jucător. 

Pentru Moldovan e un semnal bun pe care îl primește din partea selecționerului. Eu însă am ceva teamă, la un portar psihicul e foarte important. După o astfel de greșeală începi să îți pui întrebări și să ai dubii. Eu cred că are îndoială la nivel de încredere, dar sunt convins că nu se va mai complica. Sper să dea siguranță echipei. 

Trebuie să câștigăm cu orice preț meciul ăsta. Orice alt rezultat este un eșec și ne compromite șansele la calificare. Trebuie să batem Cipru, altfel nu putem avea pretenții să mergem la Mondial. 

Din păcate toată lumea e sceptică. Ne lipsesc mulți jucători din cauza accidentărilor și suntem destul de șubreziți pentru că nu avem soluții. Plus că începi să ai îndoieli după o înfrângere acasă cu 0-3, fie ea și într-un meci amical. Te destabilizează puțin”, a adăugat Ciprian Marica.

„Sunt convins că Louis Munteanu ar fi putut să aibă acea sclipire”

În încheierea intervenției pentru FANATIK, Ciprian Marica a amintit de accidentarea lui Louis Munteanu, atacant care ar fi putut face diferența printr-o sclipire de moment. Fostul internațional mizează și pe suportul fanilor în partida din preliminarii și speră că „tricolorii” vor obține un rezultat bun.

Sunt convins că Louis Munteanu ar fi putut să aibă acea sclipire și să îți marcheze un gol din nimic cu Cipru. Are calitate. Iar Drăgușin ar fi oferit în apărare cu totul altă siguranță. Burcă vine și el din China, nu a avut mult timp la dispoziție.

Mircea Lucescu decide cine apară. Și Moldovan și Târnovanu au demonstrat că sunt portari de moral și că mai au anumite lacune. Sper ca încrederea selecționerului să fie răsplătită de Horațiu.

 Dacă aș fi căpitanul echipei le-aș spune în vestiar jucătorilor că totul depinde de noi și trebuie să învingem cu orice preț. Ar fi fantastic să avem și o susținere importantă din tribune și fiecare detaliu contează, mai ales asta. România joacă altfel când are aproape suporterii”, a încheiat Ciprian Marica.