Războiul dintre Ucraina și Rusia continuă să facă victime. Un fost participant la Jocurile Olimpice de la Rio, din vara anului 2016, a murit pe front, anunțul fiind făcut chiar de Federația ucraineană.
Este vorba despre halterofilul Oleksandr Pielieshenko. Fostul participant la Jocurile Olimpice de la Rio, care este și campionul european la haltere în anul 2016, respectiv 2017, a fost ucis pe front în războiul cu Rusia, război care a început în anul 2022. Acesta a murit la vârsta de doar 30 de ani.
„Cu mare tristeţe vă informăm că inima marelui sportiv ucrainean Oleksandr Pielieshenko a încetat să mai bată”, a precizat Federaţia într-un comunicat, citată de AFP.
Bunul prieten al lui Pielieshenko, Victor Slobodianiuk, care este și antrenorul echipei ucrainene de haltere, a avut și el un mesaj emoționant pentru elevul său trecut în neființă: „A murit ca un erou apărând Ucraina”, a scris antrenorul într-o postare pe rețelele de socializare.
La Rio, halterofilul a fost foarte aproape de a cuceri medalia de bronz, ucraineanul terminând pe locul 4 la categoria de 85 de kilograme.
Pelieshenko s-a alăturat armatei din Ucraina la începutul războiului cu Rusia, în luna februarie a anului 2022, iar de atunci acesta s-a luptat din răsputeri pentru a-și apăra țara de invazia rușilor.
Oleksandr Pielieshenko nu este singurul sportiv care a murit pe front în urma războiului dintre Ucraina și Rusia. În 2022, mai exact pe 24 mai, Oleg Prudky, un fost campion ucrainean la box, a fost și el ucis în timp ce își apăra țara.
„Cu tristețe vă informăm că Oleg Prudky, campionul ucrainean, a fost ucis în luptele împotriva ocupanților ruși”, a transmis Federația de Box din Ucraina.
Federația de box din Cherasky, localitatea sa, a anunțat vestea decesului acesutia într-o postare pe Instagram: „O altă tragedie în familia noastră.
Unul dintre cei mai buni boxeri din regiunea Cherkasy, Oleg Prudky, a murit în Est… Familia boxerilor din regiunea Cherkasy își exprimă sincerele condoleanțe familiei și prietenilor. Odihnește-te în pace!”, a transmis Federația de Box din Cherasaky.