Sport

Un fost președinte al lui Dinamo știe cine are marele merit pentru parcursul din acest sezon: „El a ținut clubul în viață”

Bogdan Bălănescu, fostul președinte al lui Dinamo, a comentat parcursul „câinilor” din acest sezon și și-a adus aminte de cele mai frumoase momente petrecute în Ștefan cel Mare.
27.11.2024 | 23:06
Un fost presedinte al lui Dinamo stie cine are marele merit pentru parcursul din acest sezon El a tinut clubul in viata
Bogdan Bălănescu crede că Dinamo se poate bate la titlu în acest sezon. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bogdan Bălănescu a vorbit pentru FANATIK despre renașterea lui Dinamo, care a reușit să ajungă pe locul trei după ce sezonul trecut abia a reușit să se salveze de la retrogradare.

Bogdan Bălănescu nu se miră de ceea ce a reușit Dinamo: „Beneficiază de un aport financiar important”

Bogdan Bălănescu, fostul conducător din Ștefan cel Mare, a analizat parcursul „câinilor” din acest sezon: „Nu m-a surprins ce a reușit Dinamo. Luați exemplul Voluntariului. Ne-am salvat de la retrogradare și sezonul viitor am intrat în play-off și am jucat finala Cupei României. Există o teamă ca nicio echipă să nu mai treacă prin ce a trecut Dinamo în sezonul trecut”.

ADVERTISEMENT

Actualul președinte al lui FC Voluntari știe ce s-a mai schimbat la Dinamo față de ultimele sezoane:  „În plus, beneficiază de un aport financiar important în momentul de față. E un club cu tradiție, cu suporteri, cu atmosferă bună, cu antrenor foarte bun”.

Bălănescu îi dă credit reprezentantului administratorului  judiciar al clubului alb-roșu: „Cred că principalul merit este al lui Răzvan Zăvăleanu. El a fost cel care a ținut Dinamo în viață împreună cu suporterii. Li s-au și aliniat toate astrele. Să ne aducem aminte cum a intrat Dinamo în play-off în Liga 2”.

ADVERTISEMENT

Bogdan Bălănescu surprinde: „Se poate bate la primul loc”

Bogdan Bălănescu e de părere că jucătorii lui Zeljko Kopic pot urca și mai mult în clasament: „Dinamo e deja pe locul trei și eu cred că se poate bate și la primul loc. Nu e corect să vorbim doar de Gnahore și Selmani. La fotbal e vorba de o echipă în ansamblu, valoarea lotului, stabilitatea financiară, valoarea conducătorilor, totul arată foarte bine la Dinamo”.

ADVERTISEMENT

Fostul conducător din Ștefan cel Mare aduce aminte că Dinamo a mai fost aproape de titlu și atunci când el era președinte: „Am avut-o până la un moment și în perioada în care am fost acolo. Dacă nu făceam egal la Craiova, Dinamo era campioană. Era Cosmin Contra antrenor”.

ADVERTISEMENT

Întrebat dacă ia în calcul ca într-o zi să se întoarcă la Dinamo, Bogdan Bălănescu a spus: „Chiar nu știu ce îmi va rezerva viitorul. E puțin probabil. Lumea e fotbalului este imprevizibilă, dar nu cred”.

Fostul președinte al lui Dinamo, amintiri de neuitat din Ștefan cel Mare: „Victoria cu Benfica”

Bogdan Bălănescu a rememorat unele dintre cele mai deosebite momente petrecute la Dinamo: „Am foarte multe amintiri frumoase legate de Dinamo. Una mai specială cred că e victoria cu FCSB-ul sau Steaua, nu mai știu cum se numea la momentul respectiv, când Hanca a marcat în minutul 90+6 pe Arena Națională. 

ADVERTISEMENT

Victoria cu Bayer Leverkusen, victoria de la Lisabona cu Benfica, titlurile naționale de la juniori. Academia rămâne cel mai important sector în cadrul unui club”. 

Bogdan Bălănescu se află în continuare în relații bune cu un fost patron al „câinilor”, revenit ca sponsor: „În ultima perioadă nu am mai ținut legătura cu cei de la Dinamo. Ei au ținut legătura cu mine când au avut dânșii nevoie. Și vorbesc de oameni care sunt în continuare la Dinamo. Cu domnul Negoiță am mai vorbit”.

Fostul președinte al lui Dinamo e de părere că „alb-roșii” nu pot pierde procesul cu Vasile Șiman: „Eu consider că Dinamo vis-a-vis de situația transferului lui Ionuț Șerban nu va avea de suferit. Problema este însă pe procedura instanței”.

Bogdan Bălănescu a avut și un mesaj pentru suporteri: „Le transmit să fie alături de Dinamo la fel ca până acum și sunt convins că așa va fi. Ei nu văd altceva decât echipa”.