News

Un gigant mondial testează săptămâna de lucru de 4 zile. Compania ar putea aduce sistemul și în România

02.12.2020 | 00:00
Un gigant mondial testeaza saptamana de lucru de 4 zile Compania ar putea aduce sistemul si in Romania
ADVERTISEMENT

Un gigant mondial cu o piață de desfacere în peste 190 de țări a anunțat că testează săptămâna de lucru de 4 zile. Experimentul are loc în Noua Zeelandă și, dacă se va dovedi eficient, se va extinde la nivel mondial, inclusiv în România.

În următoarele zile, compania anglo-olandeză Unilever are în plan să demareze să testarea săptămânii de lucru de 4 zile. Vestea bună pentru angajați este că veniturile lor urmează să rămână neschimbate.

ADVERTISEMENT

Decizia șefilor companiei reprezintă un experiment pentru a vedea dacă scurtarea săptămânii de lucru cu o zi poate aduce schimbări materiale în modul în care lucrează angajații, a declarat într-un comunicat directorul general al Unilever Noua Zeelandă, Nick Bangs. Procesul va dura aproximativ un an, notează CNN.

Săptămâna de lucru de 4 zile, testată de o mare companie

Pandemia de COVID-19 face ca marile companii de la nivel mondial să gândească strategii privind o funcționare cât mai eficientă în viitorul apropiat.

ADVERTISEMENT

În acest sens, începând de săptămâna viitoare, angajații multinaționalei Unilever din Noua Zeelandă vor lucra patru zile pe săptămână și vor fi plătiți pentru cinci. Experimentul va dura un an de zile.

Actualmente, Unilever are 81 de angajați în Noua Zeelandă. În decembrie anul viitor, când se va încheia procesul, firma va evalua dacă o săptămână de lucru de patru zile ar putea fi extinsă la cei 155.000 de angajați din întreaga lume.

ADVERTISEMENT

“Sperăm că procesul va avea rezultat pozitiv și Unilever să fie prima companie globală care aadoptă modalități de lucru care oferă beneficii tangibile personalului și afacerilor.

Acesta este un moment interesant pentru echipa noastră din Noua Zeelandă și o validare a rolului pe care Covid-19 l-a jucat în modificarea practicilor standard de lucru.”, a spus Nick Bangs, directorul general al Unilever Noua Zeelandă, într-un comunicat de presă.

ADVERTISEMENT

Unilever este una dintre cele mai importante companii de bunuri de larg consum din lume, realizând și vânzând în jur de 400 de mărci în peste 190 de țări.

”În fiecare zi, 2,5 miliarde de oameni folosesc produsele noastre pentru a arăta bine, a se simți bine și a obține mai mult de la viață. Aproximativ o treime din populația globală care alege dintre mărcile familiare, cum ar fi Lipton, Knorr, Dove și Hellmann’s, precum și mărci locale emblematice precum Bango în Indonezia și Suave în SUA.

De fapt, 13 mărci din top 50 în lume sunt deținute de Unilever, scrie compania pe site-ul său oficial.

Alte companii care au anunțat reducerea programului de lucru

Tot în această săptămână, distribuitorul de ceai Lipton, compania produse de igienă Dove și cea de înghețată Ben & Jerry au anunțat că vor testa programe de lucru mai scurte pentru toți angajații lor din Noua Zeelandă, lăsându-i să decidă ce patru zile ar prefera să lucreze în fiecare săptămână

Măsura acestor companii este susținută de la cel mai înalt nivel în Noua Zeelandă. Chiar prim-ministrul Jacinda Ardern, a declarat, recent, că firmele ar trebui să ia în considerare implementarea săptămânilor de lucru de patru zile pentru a spori productivitatea angajaților și pentru a oferi acestora un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.

ADVERTISEMENT
Tags: