Un influencer din Cipru, în vârstă de 24 de ani, printre europarlamentari. „Un miracol”, a spus acesta la scurtă vreme după ce s-au închis urnele de votare și televiziunile locale au publicat rezultatele exit poll-urilor.
Un cunoscut creator de conținut din Cipru, de numai 24 de ani, se va număra printre europarlamentari. Ce a declarat tânărul care s-a clasat în mod constant pe locul trei pe tot parcusul alegerilor europarlamentare.
Influencerul pe numele său Fidias Panayiotou a fost candidat independent pe listele electorale, după ce a luat decizia de a intra în politică la începutul anului. Recunoaște că nu știe prea multe despre domeniu, dar este dispus să învețe.
Se pare că discursul său a fost pe placul alegătorilor având în vedere că a primit foarte multe voturi. Conform estimărilor, la ieșirea de la urne, acesta va obține un loc în Parlamentul European, care este sediul în Strasbourg, Franța.
Potrivit in-cyprus.philenews.com, influencerul în vârstă de 24 de ani se afla la 18:00, ora locală în Cipru, pe locul 3. Informația l-a făcut pe candidatul independent Fidias Panayiotou să se bucure de succesul său.
„Am realizat un miracol”, a spus creatorul de conținut la Alpha TV, după publicarea sondajelor de la ieșirea de la urne, mai arată sursa citată anterior. Postul public de televiziune CyBC arată că are un procent estimat de 15,7-18,3% din voturi.
Candidatul independent a răsturnat previziunile, plasându-se după cele două partide majore, conservatorul DISY și partidul de stânga AKEL. Aceștia se află aproape la egalitate, în timp ce extrema dreaptă Elam se află pe locul al patrulea, cu între 11-13% la sută.
Fidias Panayiotou este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri. Tânărul de 24 de ani este fiul unui preot ortodox grec. S-a născut în Meniko, un sat din districtul Nicosia, precizând la un moment dat că nu a mers niciodată la vot.
Nu are studii formale sau acreditări academice, dar cu toate acestea și-a construit o carieră pe TikTok, acumulând sute de mii de fani. Pe canalul său de YouTube este urmărit de peste 2,6 milioane de abonaţi, prima postare pe această platformă având loc în anul 2019.
A cucerit internauţii cu misiunea de a-l îmbrăţişa pe Elon Musk, miliardarul care deţine Tesla. A reușit să facă acest lucru, însă a stârnit numeroase controverse în 2023 când a ales să călătorească prin India şi Japonia fără să plătească, cerşind bani.
În clipa în care și-a anunțat intenția de a candida la europarlamentare a realizat un videoclip în care a purtat trei cravate, o jachetă și pantaloni scurți. Creatorul de conținut a recunoscut încă de la început că nu știe nimic despre politică sau despre Uniunea Europeană.
„Am 24 de ani și nu am votat niciodată în viața mea și mi-am spus într-o seară că, dacă nu votez niciodată și nu mă interesez, aceiași tocilari vor fi mereu la putere și am spus «ajunge!»”, a spus Fidias Panayiotou.