Universitatea Craiova a suferit prima înfrângere stagională pe terenul Oţelului Galaţi, scor 0-1. Oltenii au rămas pe primul loc în SuperLiga, având patru puncte în faţa lui Dinamo înaintea meciului direct.
Mirel Rădoi are veşti proaste înaintea derby-ului de vineri, programat la ora 21:00. FANATIK a aflat că Oleksandr Romanchuk este incert pentru meciul cu Dinamo după o accidentare suferită la meciul cu Oţelul Galaţi.
Fundaşul a resimţit dureri şi a mers să facă recuperare la clinica lui Alin Burileanu, kinetoterapeutul echipei naţionale. Rămâne de văzut dacă fundaşul ucrainean va putea fi recuperat complet la ora meciului.
Din informaţiile FANATIK, există o mare posibilitate ca Adrian Rus să debuteze ca titular la Universitatea Craiova în derby. Fundaşul care a jucat anul trecut la Pisa a evoluat până acum doar 11 minute în Bănie, la victoria cu Farul Constanţa, scor 2-0.
Romanchuk este unul dintre transferurile care au avut impact imediat la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru a plătit 750.000 de euro pentru fundaşul ucrainean, dar cifrele arată că este o investiţie inspirată.
Fundaşul „golgheter” are trei reuşite şi două pase decisive, în cele 13 meciuri disputate în tricoul oltenilor. La Galaţi a fost integralist, dar la final a resimţit dureri şi ar putea rata confruntarea cu Dinamo.
Pentru Universitatea Craiova urmează o perioadă de foc. După derby-ul de duminică împotriva lui Dinamo, urmează debutul în faza principală din Conference League, pe terenul lui Rakow (joi, 2 octombrie, de la ora 22:00).
Trei zile mai târziu, pe 5 octombrie, Universitatea Craiova merge pe Arena Naţională pentru derby-ul cu FCSB. Însă, spre deosebire de alte sezoane, oltenii par să aibă un loc care să facă faţă pe mai multe fronturi.