Un jucător de legendă din istoria lui Liverpool a oferit detalii șocante: „Nu vă pot spune câți oameni am ucis”

Alin Miu   
în Champions League
02/10/2018, 19:08
Un jucător de legendă din istoria lui Liverpool a oferit detalii șocante: „Nu vă pot spune câți oameni am ucis”
Un jucător de legendă din istoria lui Liverpool a oferit detalii șocante

Fostul portar Bruce Grobbelaar a fost un jucător de legendă pentru Liverpool în anii ’80, însă, la puțin timp după ce s-a apucat de fotbal, a făcut parte din armata Rhodesiei, actuala Zimbabwe, luptând în războiul de independență al acestei țări din 1975.

Chiar înainte de Napoli – Liverpool, în grupele Champions League, Grobbelaar a dezvăluit pentru cotidianul Guardian detalii șocante din experiența sa ca soldat pe front, spunând că nu poate oferi cu exactitate un număr al oamenilor uciși de el.

„Prima mea dată a fost la apus. Cu cât Soarele dispare mai mult, cu atât vezi mai multe umbre în tufișuri. Nu-ți poți da seama cu adevărat până nu le vezi lumina din ochi. Ești tu sau ei. Tragi, te pui pe burtă, iar apoi urmează focuri de armă copleșitoare.

Auzi tot felul de voci în jurul tău – Caporale, sunt rănit – Țipi să tacă, altfel veți muri cu toții. Când totul se termină, vezi doar cadavre în jurul tău și simți cum stomacul îți iese pe gură. Nu vă pot spune câți oameni am ucis. Îmi trăiesc viața doar pentru prezent. Îmi pot cere scuze pentru trecut, dar nu-l pot schimba”.

Grobbelaar a mai spus ce obicei incredibil avea unul dintre camarazii săi de război: „Băiatul ăsta tăia câte o ureche de la fiecare inamic pe care îl ucidea. Le ținea în borcan. Și avea multe borcane… Familia lui fusese brutalizată, așa că voia revanșă”

Cariera lui Bruce Grobbelaar la Liveprool

Născut în Africa de Sud în urmă cu 60 de ani, Grobbelaar a jucat pentru Liverpool între 1980 și 1994, iar timp de șase sezoane consecutive nu a ratat nici măcar un meci în campionat. A câștigat alături de clubul de pe Anfield nici mai mult, nici mai puțin de 18 trofee, dintre care șase titluri de campion.

S-a aflat în proces cu tabloidul The Sun, care l-a acuzat că a participat la meciuri aranjate pentru pariuri. L-a câștigat inițial, însă a pierdut la instanța finală și a fost obligat să achite despăgubiri de 500 de mii de lire la mijlocul anilor ’90. Nu a mai plătit însă, declarându-și falimentul personal.

Închide ×