Video. Un jucător de la Hermannstadt a ajuns în presa internaţională după ce s-a aplaudat singur din tribună! Ce scrie L’Equipe

Marian Popovici   
in Fotbal intern
15/04/2018, 13:30
Video. Un jucător de la Hermannstadt a ajuns în presa internaţională după ce s-a aplaudat singur din tribună! Ce scrie L’Equipe

FC Hermannstadt a învins-o pe Luceafărul Oradea fără drept de apel pe teren propriu, scor 4-0 şi continuă lupta pentru promovarea în primul eşalon. Sibienii s-au distrat pe Stadionul Municipal şi se pregătesc acum pentru partida de marţi, când vor da piept cu Gaz Metan Mediaş în semifinalele Cupei României.

Fotbaliştii sibieni au marcat câte două goluri pe repriză. Scorul a fost deschis de Petrescu în minutul 19 şi majorat apoi de Crişan în minutul 25. În cea de-a doua repriză a ieşit la rampă Ştefan Blănaru, care a marcat o dublă în minutele 80 şi 88. Jucătorul a ieşit în evidenţă însă la primul său gol prin modul în care a ales să celebreze reuşita.

S-a aplaudat singur din tribună

“O scenă puţin probabilă s-a petrecut în Liga a doua din România. A marcat şi s-a aplaudat singur… din tribună,” scriu jurnaliştii de la L’Equipe despre Ştefan Blănaru. Fotbalistul a scăpat de marcajul unui adversar în banda stângă în minutul 80, a intrat în careul de 16 metri şi a înscris cu un şut la colţul lung, după care a fugit glonţ în tribună şi s-a aplaudat. A primit cartonaşul galben pentru gestul său, însă acum fotbalistul se poate lăuda cu apariţia în presa sportivă străină.