Un jucător nord-irlandez, mesaj anti rasism înaintea meciului cu România: ”Mai sunt multe de făcut”

Traian Terzian   
în Echipa nationala
18/11/2020, 12:25
Un jucător nord-irlandez, mesaj anti rasism înaintea meciului cu România: ”Mai sunt multe de făcut”
Un jucător nord-irlandez a transmis un mesaj anti rasism înaintea meciului cu echipa națională a Româniiei, ultimul din grupa de Liga Națiunilor. Sursă foto: Twitter

Un jucător nord-irlandez a transmis un mesaj anti rasism înaintea meciului cu echipa națională a Româniiei, ultimul din grupa de Liga Națiunilor.

În ultima perioadă, tot mai mulți fotbaliști vorbesc deschis despre abuzurile la care au fost supuși de-alungul timpului din cauza culorii pielii.

Ultimul caz de acest fel s-a petrecut în urmă cu o lună în Spania, atunci când un jurnalist a lansat un adevărat atac rasist la adresa puştiului Ansu Fati de la FC Barcelona.

Mesaj împotriva rasismului transmis de un jucător nord-irlandez

Fotbaliștii se implică tot mai mult în lupta împotriva rasismului, iar ultimul pe această listă este jucătorul nord-irlandez Jamal Lewis care a transmis un mesaj clar înaintea partidei cu România din Liga Națiunilor.

”Progresia este cuvântul cheie în acest sens. În ultimii ani a existat multă expunere la lucruri negative, dar au existat și multe schimbări pozitive. Am văzut o schimbare în mentalitatea oamenilor către aducerea tuturor la un loc pentru a se bucura de joc și despre asta este vorba”, a declarat Lewis, conform BBC.

”O mulțime de oameni adoră fotbalul, așa că este esențial ca acest sport să ne aducă pe toți împreună și să ne asigurăm că toți se simt confortabili în mediul lor. Evident, mai sunt încă multe de făcut, dar atâta timp cât menținem progresul, este tot ceea ce contează”, a mai spus fundașul lui Newcastle United.

”Poate că în urmă cu câțiva ani, unii fotbaliști s-ar putea să fi simțit că vor să vorbească, dar le era teamă. În ultimii ani am văzut mult mai multă expunere, fotbaliștii își dau cu părerea despre societate, ceea ce este un lucru minunat”, a continuat jucătorul de 22 de ani.

”Fotbaliștii sunt văzuți ca idoli și sunt priviți cu multă atenție. Mulți oameni vor vedea că, dacă vorbesc despre ceva, atunci trebuie să fie un subiect important. Fotbalul este o navă excelentă pentru a aduce oamenii împreună și, dacă fotbaliștii sunt cei care vorbesc despre asta, atunci cu siguranță poate face diferența”, a afirmat Lewis.

”Unii jucători nu vor responsabilitatea de a vorbi despre probleme, unii vor doar să joace fotbal. Dar există mulți care vorbesc despre aceste probleme și, dacă există un grup puternic de fotbaliști care o fac, atunci acest lucru va avea un impact mare asupra schimbării punctului de vedere”, a încheiat fotbalistul nord-irlandez.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 41,00 este cota pentru ”scor corect: 3-0” la meciul Irlanda de Nord – România. Vezi aici toate cotele!

Închide ×