News

Un judecător le cere colegilor să anuleze Ordonanța militară nr.1. Ce efecte ar avea în România o astfel de hotărâre

09.04.2020 | 16:25
Un judecator le cere colegilor sa anuleze Ordonanta militara nr1 Ce efecte ar avea in Romania o astfel de hotarare
ADVERTISEMENT

Un judecător le cere colegilor săi să anuleze Ordonanța militară nr.1, emisă cu scopul de a impune măsuri de prevenție împotriva noului coronavirus, întrucât îi este încălcat dreptul de a participa la evenimente religioase.

Un judecător cere să fie anulată Ordonanța militară nr.1

Un judecător cere colegilor de la Curtea de Apel Iași să anuleze Ordonanța militară nr.1, emisă în a doua jumătate a lunii martie, ca urmare a instaurării stării de urgență din cauza crizei de coronavirus din țara noastră.

ADVERTISEMENT

Dacă magistrații ieșeni vor dispune anularea ordonanței, acest lucru ar putea avea un efect la nivel naționa, informează BZI.

Au fost mai multe voci care au afirmat că ordonanțele militare date în România sunt discriminatorii, chiar dacă vorbim despre o stare de urgență, asta pentru că unele drepturi, prevăzute și protejade de Constituție, sunt ignorate.

ADVERTISEMENT

Astfel, un judecător din Bacău și un pensionar din Iași au contestat recent la Curtea de Apel iași prevederile ordonanțelor militare emise de Ministerul Afacerilor Interne.

Judecătorul vrea să meargă la biserică de Paște

Ioan Petrescu, judecător la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Bacău, solicită colegilor de la instanța din Iași să dispună anularea parțială a Ordonanței militare nr.1.

ADVERTISEMENT

„Sunt creștin-ortodox practicant și solicit anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, respectiv a articolului 2 din document, tocmai din acest motiv”, a scris Ioan Petrescu în cererea adresată instanței din Iași.

Cu alte cuvinte, judecătorul contestă interdicția de a participa la evenimente religioase, decizie inclusă încă din prima ordonanță militară. Astfel, judecătorul spune că dorește să își exercite dreptul de a participa la manifestările religioase ce au loc cu ocazia sărbătorilor pascale.

ADVERTISEMENT

Întrucât legislația nu permite ca solicitarea să fie făcută de judecător la instanța în cadrul căreia activează, acesta a trimis solicitarea la  Curtea de Apel Iași.

Magistrații ieșeni au stabilit ca primul termen de judecată să aibă loc pe 14 aprilie 2020, astfel că este posibil ca sentința să fie emisă într-un timp scurt.

Dacă verdictul judecătorilor ieșeni va fi de anulare parțială a ordonanței, decizia va avea un efect național, întrucât va crea un precedent peste care va fi greu de trecut, mai scrie BZI.

ADVERTISEMENT
Tags: