Dumitru Dragomir a comentat măsurile luate de guvern în criza carburanţilor şi consideră că acestea sunt insuficiente pentru populaţie şi, mai ales, pentru agricultori. În direct la „Profeţiile lui Mitică”, Oracolul de la Bălceşti a vorbit despre creşterile de preţuri la pompă.
Măsurile luate de guvernul Bolojan abia dacă s-au resimţit la pompă, preţul motorinei coborând cu doar 15 bani, motiv pentru Dumitru Dragomir să exclame: „E bătaie de joc!”. Acesta consideră că marii pierzători în actualul context sunt agricultorii, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plin sezon al însămânţărilor de primăvară.
„Eu merg pe jos. Dar mă doare cât e motorina pentru că eu sufăr pentru români și știu ce înseamnă agricultura fără motorină”, spune Mitică Dragomir. Mai mult, el a dezvăluit că preţul unui litru de motorină la pompă a ajuns să fie de cinci ori mai mare decât al unui litru de lapte luat de la producător. „Păi e posibil aşa ceva ceva? Dacă un litru de motorină are prețul de cinci ori cât litrul de lapte? De la producător se ia laptele cu 2 lei, 2,5 lei, de la pompă se ia motorina cu 10 lei”, a mai afirmat Mitică Dragomir.
În plus, acesta spune că România n-ar trebui să fie afectată de criza din Strâmtoarea Ormuz, pentru că noi importăm petrol din altă parte. „Noi n-avem nicio treabă cu Ormuzul, noi luăm petrol din Kazahstan. Toată Europa ia de acolo (n.r- din zona Golfului), suntem doar patru ţări care luăm petrol de la Kazahstan”, a declarat Dragomir.
Fostul şef al LPF a dezvăluit şi cum s-a ajuns în această situaţie paradoxală şi, după părerea sa, nu traversăm o criză reală. „Nu e nicio criză, vedeţi-vă de treabă! Aşa ne obligă Europa. Noi suntem cu 3-4 hidrocentrale terminate în proporţie de 95%. Dacă le dăm drumul, jumătate din Europa ia energie de la noi. Dar nu ne lasă.
Nemţii produc energie din cărbune. Noi avem cărbune la suprafaţă, ca să dăm energie la jumătate din Europa. Dar nu ne lasă, pentru că poluăm. Ăia nu poluează, chinezii nu poluează, indienii, brazilienii nu poluează! E posibil aşa ceva?
Politică am făcut şi eu la vârful acestei ţări. Nu mai e unul ca Vadim, să dea cu pumnul în masă: Băi, criminalilor! Dacă trăia, Vadim ne salva. Încearcă Simion, săracul. Dar i-au băgat pastile de odihnă. AUR, de la 40% au ajuns la 32%”, este analiza pe care a făcut-o Dumitru Dragomir, la „Profeţiile lui Mitică”.