News

Un mare artist român, pictorul Liviu Lăzărescu, înmormântat noaptea: ”Rușine. Ne-ați amintit de era comunistă”

30.03.2021 | 18:13
Un mare artist roman pictorul Liviu Lazarescu inmormantat noaptea Rusine Neati amintit de era comunista
ADVERTISEMENT

Pictorul Liviu Lăzărescu, portretist al Papei Francisc, decedat pe 25 martie, într-un spital din București, a fost înmormântat noaptea, în localitatea sa natală din Hunedoara, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.

Funeraliile, care s-au desfășurat în comuna sa natală, Mărtinești, au stârnit reacții extrem de dure în rândul altor artiști din țară.

ADVERTISEMENT

Despre modul în care marele pictor a fost înmormântat, artistul devean Călin Bârcean a spus, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a adus aminte de era comunistă.

Liviu Lăzărescu, un mare artist român, a fost înmormântat noaptea

Pictorul Liviu Lăzărescu s-a stins din viaţă pe 25 martie 2021, la vârsta de 87 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19.

ADVERTISEMENT

Despre ultimul drum al pictorului, istoricul hunedorean Dorin Petresc a dat detalii terifiante, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Omul de cultură este pur și simplu revoltat de măsura luată de autorități și spune că marele artist ”a fost înmormântat precum un borfaș”.

”Domnilor! Din cauza unor reguli interpretate inadecvat, vineri, 26 martie 2021, unul dintre cei mai mari pictori români ai României, ilustrul pictor Liviu Lăzărescu, credincios greco-catolic, portretistul Papei Francisc, a fost înmormântat precum un borfaș, la Mărtinesti, jud. Hunedoara, satul său natal!

ADVERTISEMENT

Domnia sa, care suferise prigoana comunistă, în anii 50-60! Vineri, 26 martie 2021, în jurul orei 20.00, trupul său neînsuflețit, introdus într-un copârșeu, a ajuns în satul natal. Primăria a intenționat să îl expună în căminul cultural, artistul Liviu Lăzărescu fiind cetățean de onoare al Martineștiului.

Dar, având diagnostic de Covid, l-a scos afară. În plină noapte, i-au dus sicriul la cimitir. Cei care veniseră la priveghi au fost opriți pe la gardul cimitirului. Era după ora 21.00 noaptea. Nu avea nici groapa săpată, acolo unde odihneau bunicii, părinții și soția sa, fiica renumitului istoric Ioan Moga.

ADVERTISEMENT

Primăria a pus la dispoziție un excavator, care a săpat o groapă, răscolind pământul cu oseminte, la o adâncime de circa doi metri”, a scris istoricul Dorin Petresc pe o rețea de socializare.

Același Dorin Petresc mai spune că scenele din cimitirul din Mărtinești i-au amintit de momentele dramatice trăite în perioada comunistă.

”La întunecimea nopții, precum în comunism, în vitregele împrejurări, Preoții greco-catolici și cantorii au fost nevoiți să îl îngroape, să țină Prohodul! Din câte am aflat de la unii preoți, aceștia au apreciat că, în toată pastorația lor, nu li s-a întâmplat să fie obligați să îngroape un creștin, noaptea.

Rușine vouă, autorităților responsabile, pentru că ne-ați reamintit de vremuri pe care le credeam uitate, de era comunistă, când Biserica a fost atât de prigonită (Deși s-au făcut sesizări telefonice chiar atunci, nu s-a mișcat un deget!)! Pentru că nu ne cinstiți și onorați valorile!”, mai scrie acesta.

Un mare artist român, pictorul Liviu Lăzărescu, înmormântat noaptea: ”Rușine. Ne-ați amintit de era comunistă”. Sursa foto: Facebook

Artist din Deva: ”Liviu Lăzărescu a fost înmormântat la lumina farurilor de buldozer”

Şi alți participanți la înmormântare şi-au arătat revolta față de măsura luată de autorități. ”Liviu Lăzărescu a fost înmormântat la lumina farurilor de buldozer”, spune Florin Bârcean, fost apropiat al artistului plastic.

”Am ajuns la cimitir, puțin după ora 20. Urme de buldozer, pâmânt moale și un grup mic de oameni, cu lumânări aprinse, în jurul gropii. Nu credeam că morții pot fi îngropați noaptea! Nu mi-am imaginat vreodată că un legiuitor, un om cu putere de decizie, poate da o asemenea dispoziție, să îngropi mortul noaptea!

Pe măsură ce mă apropiam de mormânt, se deslușeau cântări bisericești, iar o lumină tare, albă, bătea dintr-o parte. M-am oprit mai retras, în stânga crucii, când tabloul devenise foarte clar: Liviu Lăzărescu, înmormântat la lumina farurilor de buldozer.

Pictorul muzelor de la Mărtinești, profesor ‘Honoris Causa’, cetățean de onoare, binecuvântat personal de Papa Francisc, zăcea într-un sicriu, deasupra gropii lui, luminat de un buldoexcavator, așteptând să fie îngropat de urgență, ‘până la ora 21’. Fiica lui, care pornise din Franța, nu era acolo. Trebuia să ajungă a doua zi, la înmormântarea programată oficial.

Dar, iată că, totul a fost dat peste cap de o foaie de drum, un formular tip pe care scria că pacientul a fost infectat cu sars-cov2. Familia nu avea habar de așa ceva, iar cauzele decesului au fost cu totul altele.

În fine, nu are importanță dacă a avut sau nu, dacă se știa sau nu, ceea ce rămâne este modul în care am ajuns să ne îngropăm morții! Ultimul tablou pe care, în acest caz, un mare pictor l-a lăsat pe pământ, sicriul lui, îngropat de urgență, la lumina farurilor de buldozer, fără ca toți cei dragi ai lui să fi fost de față”, a spus artistul devean, potrivit Ziardehunedoara.

Sursa citată notează că Liviu Lăzărescu (1934 – 2021) a murit în 25 martie, într-un spital din București. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost adus la Mărtinești, pentru a fi înhumat.

Potrivit apropiaților, autoritățile locale ar fi intenționat să expună sicriul în Căminul Cultural din sat. Însă, coșciugul a fost scos afară și dus la cimitir, unde, în toiul nopții, a fost băgat într-o groapă săpată cu buldozerul.

Se pare că decizia de a înhuma sicriul pe timpul nopții a fost dictată de un certificat, în care se menționa că pictorul a fost infectat cu Covid-19. Pe de altă parte, apropiații susțin că a decedat din cauza unei alte maladii.

ADVERTISEMENT
Tags: