News

Un medic infectat cu coronavirus a murit acasă. Familia acuză că nu a fost primit în spital

01.12.2020 | 18:43
Un medic infectat cu coronavirus a murit acasa Familia acuza ca nu a fost primit in spital
ADVERTISEMENT

Un cunoscut medic din județul Vrancea, infectat cu coronavirus, a murit acasă, după o serie de complicații. Familia acestuia lansează o serie de acuzații grave și spune că nu ar fi fost primit în spital.

Dragoș Stănescu, medicul care a înființat specialitatea chirurgie plastică în Vrancea, a murit la vârsta de 68 de ani, pe data de 20 noiembrie, însă dispariția sa a fost presărată cu mai multe acuzații dinspre apropiații cadrului medical.

ADVERTISEMENT

Înainte de ultima suflare, medicul focșănean a suferit două săptămâni singur acasă, cu o fractură de șold și trei coaste rupte, după ce colegii de breaslă au refuzat să-l opereze fiindcă ieșise pozitiv la testul COVID-19.

Un medic infectat cu coronavirus și cu afecțiuni grave a murit acasă. Familia, acuzații grave

Controverse în județul Vrancea după decesul reputatului medic Dragoș Stănescu. În vârstă de 68 de ani, cadrul medical a murit acasă, infectat cu coronavirus, însă dinspre familia sa vin acuzații grave la adresa spitalului din Focșani.

ADVERTISEMENT

Într-o primă fază, imediat după decesul medicului, s-a vorbit despre faptul că acesta a murit de COVID 19, însă se pare că lucrurile au fost mult mai complicate.

Un membru din familia doctorului a povestit pentru cei de la Libertatea calvarul prin care a trecut dr. Dragoș Stănescu, după ce acestuia i s-ar fi refuzat internarea în spitalul unde a lucrat o viaţă, fiind redirecţionat spre Adjud, unde a refuzat să meargă.

ADVERTISEMENT

La testul COVID-19, medicul, pensionat din 2018, a ieşit pozitiv. Colegii doctori i-au spus că nu-l pot opera, pentru că Spitalul din Focşani nu este unul de COVID-19, fiind direcţionat către Adjud. Rudele doctorului consideră că spitalul putea găsi o soluţie pentru fostul coleg.

”Mie mi-a spus că nu a fost considerat o urgenţă. Asta, deşi avea febră, tuşea şi în plus avea dureri groaznice de la căzătură. Adică la fiecare respiraţie suferea groaznic. Ca să nu mai menţionez că era un om cu diabet, Parkinson, nişte infarcturi la activ şi două stenturi. Dar tot nu era urgenţă”, a declarat nora medicului pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

A murit acasă, în suferință 

Refuzând transferul la Adjud, medicul a mers acasă şi a aşteptat să treacă cele două săptămâni pentru a se vindeca de COVID-19, astfel încât să se opereze ulterior. Starea i s-a agravat, i-a fost tot mai rău, avea dureri imense de la fracturi, iar pe 16 noiembrie a fost dus din nou la spital.

”A avut vreo două zile în care starea sa a oscilat, vorbesc de saturaţia de oxigen în sânge. Apoi l-au intubat şi a murit a doua zi la ATI. Nu era un moş de trimis la groapă”, a precizat nora lui Dragoş Stănescu.

Unitatea medicală din Focșani, prin vocea managerul Spitalului Județean Sf. Pantelimon susține că s-a respectat protocolul în cazul medicului

”Pentru bolnavii care suferă și de alte afecțiuni, se propune mutarea la Adjud. Și dacă nu se găsește loc nici acolo, se ia legătura cu CJCCI și se caută soluții pentru pacienți”, a spus Elena Codruța Neagu.

ADVERTISEMENT
Tags: