ADVERTISEMENT
News

Un medic răpus de Covid a lăsat familiei cartonașe sportive în valoare de 20 de milioane de dolari

Un medic din SUA care a murit din cauza Covid-19 a lăsat familiei sale o colecție de cartonașe sportive în valoare de 20 de milioane de dolari.
Autor: Adrian Baciu | 21.05.2021 | 00:00
Un medic răpus de Covid a lăsat familiei cartonașe sportive în valoare de 20 de milioane de dolari
Un medic răpus de Covid a lăsat familiei cartonașe sportive în valoare de 20 de milioane de dolari. Sursa foto: cbs58.com

Thomas Newman, un medic neurolog din Florida, SUA, în vârstă de 73 de ani, a murit la începutul anului din cauza unor complicații apărute după infectarea cu Covid 19.

ADVERTISEMENT

Pe lângă faptul că era un familist de excepție, doctorul era colecționar, dar și un muzician și jucător de golf talentat. Bogata lui colecție de cartonașe sportive a fost evaluată la 20 de milioane de dolari, scrie CBS.

Medic din SUA, ucis de Covid-19, colecții de cartonașe sportive de 20 de milioane de dolari

Timp de mai bine de patru decenii, medicul din Florida a colectat frecvent cartonașe din baseball și mai multe suveniruri sportive, cu unele articole care datează chiar din anii 1880.

Munca și pasiunea sa pot aduce acum o avere familiei. Conform specialiștilor, colecția sa este evaluată la 20 de milioane de dolari.

ADVERTISEMENT

”Era un om atât de minunat, profund, cu foarte multe calități”, a declarat, pentru sursa citată, Nancy Newman, soția medicului colecționar.

În anii săi de viață, pe lângă activitatea de la spital, medicul a adunat obiecte din lumea sportului, în principal cărți de baseball, și chiar a călătorit pentru a participa la convenții pentru a găsi obiecte de valoare pe care să le adauge la colecția bogată.

Glumind cu jurnaliștii de peste ocean, soția sa, Nancy, a spus că va numi cărțile sale ”bebelușii de hârtie”.

ADVERTISEMENT

În colecția medicului Newman se aflau unele dintre cele mai rare cărți de profil sportiv din lume. Și în prezent, majoritatea dintre ele sunt în stare aproape perfectă.

Casa de licitații din Tustin, California, gestionează colecția lui Newman, care include peste 1.000 de cartonașe vintage și moderne de baseball, fotbal și hochei, dar și alte obiecte, precum o minge de baseball semnată de Babe Ruth.

ADVERTISEMENT

Colecția acestuia a fost autentificată și clasificată de cea mai mare companie de certificare a colecțiilor sportive din lume, Professional Sports Authenticator (PSA).

Licitația cu colecția medicului va debuta pe 21 iunie

Sursa citată mai notează că vor fi scoase la licitație următoarele obiecte: un cartonaș de la debutul lui Mickey Mantle din 1952, care este estimat să se vândă cu peste 1 milion de dolari; cartonașe cu Ty Cobb, Lou Gehrig, Honus Wagner și Ted Williams; precum și programe de meci World Series care datează din 1903.

ADVERTISEMENT

Tatăl meu a început să colecționeze la începutul anilor 1980, începând cu cartonașe din 1957 și 1959, când avea 10-12 ani. Acestea au înlocuit prețioasele sale cartonașe din tinerețe, pe care le-a păstrat în cutii de pantofi când era tânăr și pe care mama lui le-a aruncat mai târziu”, a spus Stewart, fiul lui Thomas Newman.

Licitația publică online cu moștenirea medicului va începe pe 21 iunie și se va încheia pe 10 iulie. Reprezentanții casei de licitații au spus că există articole listate de la câteva sute de dolari până la unele în milioane.

”Colecționarii vor avea acum o ocazie unică în viață de a adăuga o bucată din moștenirea medicului Newman la colecțiile lor”, a spus purtătorul de cuvânt al casei de licitații.

ADVERTISEMENT
Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT