Fotbal international

Un miliardar de 23 de ani a preluat un club de tradiție din Anglia! Tatăl său a deținut Marseille

20.02.2021 | 13:29
Un miliardar de 23 de ani a preluat un club de traditie din Anglia Tatal sau a detinut Marseille
ADVERTISEMENT

Miliardarul Kyril Louis-Dreyfus, în vârstă de 23 de ani, a preluat Sundeland, un club de mare tradiție care a ajuns în liga a treia din Anglia, și își propune să-l readucă în Premier League.

”Pisicile negre” traversează o perioadă neagră în istorie, fiind în acest moment pe locul șapte în League One, dar păstrează șanse la locurile de promovare în Championship.

ADVERTISEMENT

Formația de pe Stadium of Light are în palmares șase titluri de campioană (ultimul în 1936), două Cupe și o Supercupă, iar ultima dată când a evoluat în Premier League a fost în urmă cu patru sezoane.

Un club de tradiție din Anglia a fost preluat de un tânăr miliardar

Club de tradiție, Sunderland a primit acceptul Ligii Profesioniste de Fotbal din Anglia pentru a fi preluată de Kyril Louis-Dreyfus, un tânăr miliardar de 23 de ani, conform givemesport.com.

ADVERTISEMENT

”Vreau să le mulţumesc lui Stewart, Consiliului de Administraţie şi EFL pentru înţelegerea şi sprijinul de care au dat dovadă în realizarea acestei tranzacţii. Sunt onorat să preiau acest club istoric.

”În acelaşi timp, sunt conştient de responsabilitatea semnificativă pe care mi-am asumat-o. Am încredere că vom rezista ‘furtunii’ actuale şi putem pune bazele solide pentru a construi un club de succes”, a declarat noul patron al celor de la Sunderland.

ADVERTISEMENT

Cine este Kyril Louis-Dreyfus

”Sunt încântat să-l întâmpin pe Kyril Louis-Dreyfus ca noul nostru preşedinte. Angajamentul, perspicacitatea şi integritatea noului acţionar ne-au convins să acceptăm propunerea sa. Oferta făcută de el considerăm că oferă clubului cele mai mari şanse de succes pe termen lung”, a spus Stewart Donald, care rămâne acționar minoritar alături de Juan Sartori și Charlie Methven.

Kyril Louis-Dreyfus este fiul Robert Louis-Drefyus, decedat în 2009, care a deținut clubul Olympique Marseille între 1996 și 2016, timp în care formația franceză a ajuns de două ori în finala Cupei UEFA. Tânărul a moștenit de la tatăl său suma de 1,5 miliarde de lire sterline.

ADVERTISEMENT

Robert Louis-Drefyus a făcut avere prin recuperarea companiilor cu probleme financiare uriașe, precum celebra firmă de echipament sportiv Adidas, unde omul de afaceri francez a îndeplinit rolul de director executiv.

ADVERTISEMENT