Paul Tiberiu Croitor, patronul uneia dintre cele mai mari companii din Ipotești, județul Suceava, a încetat din viață la doar 44 de ani. Bărbatul suferea de o boală gravă, dar încercase să se opereze.
Paul Tiberiu Croitor descoperise de curând că suferă de o boală gravă. Omul de afaceri a mers imediat la medic, dar, chiar dacă a încercat să își trateze maladia, eforturile au fost în zadar, informează Monitorul de Suceava.
Cunoscutul om de afaceri din Ipotești s-a și operat, dar a încetat din viață, spre surprinderea tuturor amicilor săi. Paginile de socializare ale omului de afaceri au fost invadate de mesaje de condoleanțe pentru bărbatul de doar 44 de ani care a murit din cauza unei boli grave.
”Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag Tibi Croitor! Păcat că ai plecat prea repede dintre noi! Drum lin către Dumnezeu!”, a transmis Gabriel Buliga, citat de Monitorul de Suceava, unul dintre cei care l-au cunoscut pe regretatul om de afaceri.
Trupul neînsuflețit al omului de afaceri a fost depus la Capela Cimitirului Pacea din Suceava, iar înmormântarea lui Paul Tiberiu Croitor va avea loc mâine, în a doua zi de Paște, pe 25 aprilie 2022.
Paul Tiberiu Croitor patrona o afacere specializată în comerțul cu produse alimentare, unul dintre primele bussiness-uri deschise în Suceava, la Ipotești. Afacerea a fost inițiată de părinții bărbatului de 44 de ani care a încetat din viață, imediat după anii 1990.
Paul Tiberiu Croitor a preluat afacerea și a dezvoltat-o, aducând firma Ecuator pe primul loc ca cifră de afaceri și profituri în județul Suceava în categoria comerțului cu produse alimentare.
Conform datelor oficiale consultate de FANATIK, Paul Tiberiu Croitor controla firma Ecuator care avea o cifră de afaceri de peste 142 de milioane de lei în ultimul an fiscal, adică peste 28 de milioane de euro.
De asemenea, profitul înregistrat legal pe firma patronată de bărbatul de 44 care a încetat din viață depășea 4,6 milioane de lei, adică aproape un milion de euro în ultimul an fiscal. De altfel, de-a lungul raportărilor centralizate către ANAF, din 2008 încoace, firmele lui Paul Tiberiu Croitor au fost în fiecare an pe profit, aducând milioane de euro în conturile afaceristului.
Aceasta nu era singura afacere pe care o deținea, el având și o a doua, cu o cifră de afaceri de peste 22 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro) și un profit de puțin peste 100.000 de lei (în jur de 20.000 de euro).