News

Un minor din București dispărut, dat în urmărire națională. Poliția Română a trimis mesaj prin RO-Alert

Un minor de 14 ani a fost dat în urmărire națională după ce a plecat de acasă, însă nu s-a mai întors. Poliția Română a transmis un mesaj RO-ALERT cu semnalmentele copilului.
15.03.2025 | 18:10
Un minor din Bucuresti disparut dat in urmarire nationala Politia Romana a trimis mesaj prin ROAlert
Un minor dispărut din București, dat în urmărire națională. Poliția Română a trimis mesaj RO-ALERT. Sursa foto: Poliția Română
ADVERTISEMENT

Polițiștii din București au demarat o operațiune de căutare și identificare a unui băiat de 14 ani, dispărut din Sectorul 3. Familia l-a dat dispărut după ce vineri, 14 martie, acesta a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Minor din București dispărut, dat în urmărire națională

Poliția Română a transmis un mesaj RO-ALERT în care a descris semnalmentele copilului, îndemnând cetățenii care au informații sau care îl văd pe adolescent să sune imediat la 112. Băiatul se numește Jugaru Andrei, are 1,62 metri înălțime, cântărește aproximativ 52 de kilograme, are ochii căprui și părul șaten, tuns scurt.

ADVERTISEMENT

Ultima dată când a fost văzut, purta un hanorac negru, blue jeans albaștri și pantofi sport. Un detaliu distinctiv este prezența mai multor alunițe pe obrazul stâng. Poliția Capitalei a declarat că băiatul este acum dat în urmărire națională și că se desfășoară ample acțiuni de căutare pentru a-i găsi cât mai repede urma.

„Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariția unui minor, care în dimineața zilei de ieri, 14.03.2025, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 3 și nu a mai revenit până în prezent. Polițiștii au demarat procedurile de depistare a minorului în cauză, acesta fiind dat în urmărire la nivel național”, au transmis autoritățile.

ADVERTISEMENT

Copil de patru ani dat dispărut, găsit fără viață pe un câmp

Autoritățile fac apel la oricine are informații despre băiat să contacteze de urgență Poliția Capitalei la numărul unic 112. Polițiștii verifică în prezent toate camerele de supraveghere din zonă și iau legătura cu prietenii și apropiații copilului pentru a afla dacă există indicii despre locul unde s-ar putea afla.

Dispariția lui Andrei reamintește despre un caz tragic care a avut loc la începutul anului în Craiova. Un copil de patru ani, dispărut din fața casei, a fost găsit fără viață pe un câmp cu vegetație înaltă. Deși la căutări au participat zeci de polițiști, pompieri și voluntari, finalul a fost unul teribil. Trupul micuțului prezenta mai multe mușcături de animale în momentul în care a fost găsit pe câmp.

ADVERTISEMENT