News

Un moderator de la B1 TV este infectat cu COVID-19. L-a avut invitat în emisiune pe Ludovic Orban

05.10.2020 | 12:00
Un moderator de la B1 TV este infectat cu COVID19 La avut invitat in emisiune pe Ludovic Orban
ADVERTISEMENT

Un moderator de la B1 TV a fost diagnosticat cu virusul COVID-19.  Pe 29 septembrie l-a avut invitat pe Ludovic Orban. Premierul este suspect de coronavirus.

Omul de televiziune, Silviu Mânăstire, a confirmat că este infectat, dar a precizat că este asimptomatic.

ADVERTISEMENT

Prim-ministrul Ludovic Orban a spus că nu se încadrează în definiția contactului direct. Acesta susține că a venit cu mască la emisiune și a stat la distanță de ceilalți invitați.

Silviu Mânăstire de la B1 TV are COVID-19

Prezentatorul TV nu are simptome agresive. El a precizat însă că virusul se transmite foarte ușor.

ADVERTISEMENT

“Deocamdată am o formă asimptomatică, în afara de pierderea mirosului și gustului nu am și alte simptome agresive. Am avut invitați mulți la televiziune, a fost campanie electorală și există forma asta pasivă a virusului, se transmite destul de rapid.

Asimptomaticii transmit virusul și nu poți să îți dai seama când l-ai luat. Recomandarea mea este să vă protejați și să respectați la sânge măsurile de protecție”, a afirmat Silviu Mănăstire, conform paginademedia.ro.

ADVERTISEMENT

Singurele lucruri observate de jurnalistul de la B1 TV sunt pierderea gustului și mirosului. Silviu Mănăstire va lipsi de la muncă în următoarele două săptămâni.

“Dacă vă pierdeți mirosul sau gustul, 90% aveți Covid. Când se întâmplă acest lucru, acea persoană trebuie să se izoleze, să se testeze și să aștepte testul. Eu am făcut și niște analize a doua zi pentru a vedea care este starea mea.

ADVERTISEMENT

Dacă starea se înrăutățește, atunci voi merge la spital, dar dacă rămâne așa voi sta în izolare și voi cere un tratament dacă va fi cazul și sper să mă însănătoșesc cât mai repede. Repet, indiciul pentru forma ușoară de covid este pierderea mirosului și gustului”, a mai spus Mănăstire.

ADVERTISEMENT