Sport

Un necunoscut e cel mai bogat baschetbalist după Michael Jordan! Cum a făcut o avere de 600 de milioane de dolari

06.07.2020 | 13:00
Un necunoscut e cel mai bogat baschetbalist dupa Michael Jordan Cum a facut o avere de 600 de milioane de dolari
Nu a fost niciodată cunoscut, dar e al doilea cel mai bogat fostul jucător din NBA după Michael Jordan! Cum s-a îmbogățit. Sursă foto: nwtimes.com
ADVERTISEMENT

Junior Bridgeman nu a fost niciodată un jucător de baschet cunoscut, deși a evoluat în NBA.

Totuși, el este al doilea cel mai bogat fost jucător din NBA, după celebrul Michael Jordan.

Junior s-a îmbogățit după ce s-a retras din activitate și după ce a investit o sumă importantă de bani într-un lanț de restaurante „Wendy’s”.

Necunoscutul care e întrecut doar de Michael Jordan în topul celor mai bogați jucători din NBA

Junior Bridgeman a jucat baschet la cel mai înalt nivel în NBA, însă nu a fost niciodată unul dintre starurile care încântau meci de meci și pentru care fanii cumpărau bilete.

ADVERTISEMENT

Totuși, el s-a priceput de minune să își investească banii obținuți din baschet și a achiziționat un lanț de restaurante „Wendy’s”, care a prosperat atât de mult încât a ajuns să aibă în grijă nu mai puțin de 11.000 de angajați. Acum, el a ajuns să dețină 161 de restaurante.

Acesta are o avere de 600.000.000 de dolari, fiind depășit la capitolul averi doar de celebrul Michael Jordan. Bridgeman a jucat în NBA timp de 12 sezoane, între anii 1975 și 1987.

ADVERTISEMENT
  • 1.96 este înălțimea pe care o are Junior Bridgeman

Cine este Junior Bridgeman, milionarul anonim

Junior Bridgeman a evoluat de-a lungul timpului pentru Milwaukee Bucks (1975-1984, 1986-1987) și Los Angeles Clippers (1984-1986). Cel mai bun contract pe care l-a avut a fost chiar în ultimul an de carieră, pentru echipa din California, câștigând 350.000 de dolari pe sezon.

Totodată, el a făcut parte din transferul lui Abdul Jabbar la Los Angeles Lakers.

Mai mult decât atât, Junior este și CEO-ul Coca-Cola Heartland Bottling Company, care îmbuteliază, vinde și distribuie băuturile deținute de imensul brand de băuturi carbogazoase.

ADVERTISEMENT

Junior este căsătorit cu Dorris Griffith, alături de care are trei copii, care beneficiază din plin de averea tatălui lor.

  • 66 de ani a împlinit Junior Bridgeman pe data de 17 septembrie