News

Un nou atac strategic asupra Rusiei. Dronele ucrainene au bombardat fabricile de alcool

Ucraina atacă din nou. Mai multe drone au lovit fabricile de alcool din Rusia. Oficialii ruși susțin că nu există victime în urma bombardamentului
22.10.2024 | 13:22
Un nou atac strategic asupra Rusiei Dronele ucrainene au bombardat fabricile de alcool
Nou atac aspra Rusiei. O fabrică importantă de alcool a fost bombardată. Foto: captură X/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dronele ucrainene au lovit Rusia, din nou, pe timp de noapte. Acestea au provocat o explozie și un incendiu la o uzină de etanol. Mai mult, alte două fabrici producătoare de alcool au fost avariate.

Ucraina atacă fabricile de alcool din Rusia

Ucraina a atacat Rusia peste noapte. Dronele au provocat pagube materiale. Uzina biochimică Biohim din regiunea Tambova fost zguduită de o explozie puternică. Tot acolo a izbucnit și un incendiu de scurtă durată, potrivit Reuters.

ADVERTISEMENT

Guvernatorul rus din Tambov, Maksim Egorov, a precizat pe aplicația Telegram faptul că nu există victime, potrivit informațiilor de moment. Ministerul Apărării a declarat că unitățile de apărare aeriană au distrus, în total, 18 drone ucrainene, însă nu a vorbit și despre cele care au lovit Tambov.

Uzina Biohim din regiunea Tambov se află la aproximativ 450 de kilometri sud-est de Moscova. Este unul dintre cei mai vechi producători ruși de „produse de importanţă strategică pentru stat”, în special de etanol, potrivit site-ului companiei.

ADVERTISEMENT

Mai mult, pagubele nu s-au oprit aici. Guvernatorul regiunii Tula, la nord de Moscova, a declarat că atacul cu drone a avariat două distilerii în orașul Efremov și în satul Lujkovski. Acesta susține că nu au fost victime, iar situația este „sub control”, scrie sursa citată.

ADVERTISEMENT

Dronele ucrainene au avariat o cazangerie și o clădire nerezidențială din regiunea Briansk, din vestul Rusiei, spune Aleksandr Bogomaz, guvernatorul acesteia. De asemenea, nu au existat victime.

Fabrică de explozibil din Rusia, vizată de ucraineni

Un alt atac din partea Ucrainei a provocat pagube în Rusia. Dronele, care au atacat peste noapte, au distrus cea mai mare fabrică de explozibili, din regiunea Nijni Novgorod. Mai mult, au atacat și un aerodrom militar din Lipetsk,

ADVERTISEMENT

Dronele au vizat marea fabrică de stat Sverdlov din orașul Dzerjinsk, la aproximativ 900 de kilometri adâncime în Rusia, spune o sursă din Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru Kyiv Independent.

Fabrica produce explozibili, produse chimice industriale, detonatoare, muniție, obuze de aviație și artilerie, bombe de aviație și focoase care ajută Rusia în lupta împotriva Ucrainei. Oficialii ucraineni au anunțat că au lovit și aerodromul, unde vizate erau depozitele de muniție, combustibil și aeronavele rusești de tip Su-34, Su 35 și MiG-31.