News

Un nou moment jenant cu Joe Biden. A căzut în public, în timpul unei ceremonii – Video

Joe Biden (80 de ani) a fost în centrul unui nou episod jenant. Președintele SUA a căzut, din nou, în timpul unei ceremonii.
02.06.2023 | 06:57
Un nou moment jenant cu Joe Biden A cazut in public in timpul unei ceremonii  Video
Joe Biden a căzut din nou, de această dată în timpul unei ceremonii. Sursa foto: Twitter.com / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un nou moment jenant cu președintele SUA, Joe Biden, în centrul atenției. Liderul de la Casa Albă a căzut din nou în public, în timpul unei ceremonii. Contracandidatul său de la alegerile din 2020, Donald Trump, a reacționat după acest incident.

Joe Biden a căzut din nou, de această dată în timpul unei ceremonii

După ce a căzut de pe bicicletă sau (de mai multe ori) pe scările Air Force One, Joe Biden a fost implicat într-un nou episod stânjenitor. Joi, președintele SUA s-a împiedicat și a căzut pe scenă în timp ce oferea diplome la o ceremonie militară de absolvire.

ADVERTISEMENT

Vorbim de cel mai recent astfel de moment dintr-un lung șir de ”prăbușiri” pe care le-a avut președintele în vârstă de 80 de ani. Biden se afla la Academia Forțelor Aeriene din Colorado când a avut loc incidentul.

Liderul de la Casa Albă a dat mâna cu un absolvent, iar apoi a părut să caute locul de ieșire de pe scenă. Nu a reușit, s-a împiedicat și a căzut, spre stupoarea asistenței.

ADVERTISEMENT

Acesta s-a chinuit să se ridice. A fost ajutat în cele din urmă de trei bărbați, inclusiv de un agent al Serviciului Secret. După incident, Joe Biden s-a întors la locul său fără a avea nevoie de ajutor.

Reacția lui Joe Biden și a Casei Albe după acest incident

Joi seară, după acest episod jenant, președintele de la Washington a avut o scurtă reacție. ”M-am băgat în sacii de nisip de pe scenă”, le-a spus el reporterilor, zâmbind, când s-a întors la Casa Albă.

ADVERTISEMENT

La rândul său, Ben LaBolt, directorul de comunicații al președinției americane, a scris pe Twitter că Joe Biden este bine în urma incidentului. ”Președintele este bine. Pe scenă era un sac de nisip în timp ce acesta dădea mâna cu cei prezenți”.

Tot joi, fostului și probabil viitorului rival al lui Biden la alegerile pentru Casa Albă, Donald Trump, i s-a spus despre incidentul din Colorado, notează Telegraph. Acesta a spus: ”A fost la Academia Forțelor Aeriene? Chiar a căzut? Ei bine, sper că nu a fost rănit”.

ADVERTISEMENT

În primăvară, Joe Biden a anunțat în mod oficial că va candida pentru un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii, la alegerile din 2024. Momentan, principalul său contracandidat pare a fi același Donald Trump. Acesta și-a lansat deja candidatura pentru a reveni la Casa Albă.

ADVERTISEMENT
Tags: