Mai mulți parlamentari au scris un proiect de lege care vine în beneficiul părinților cu copii mai mici de 10 ani. Proiectul legislativ prevede ca unul dintre părinți să primească zile libere atunci când școlile sunt închise din diverse motive: vreme nefavorabilă sau alte evenimente.
Un nou proiect legislativ care i-ar putea ajuta pe părinții ai căror copii au sub 10 ani a fost depus în Senat. Acest act normativ prevede ca unul dintre părinți să primească concediu în momentul în care școlile sunt închise, iar copiii nu au cu cine să rămână acasă. Așadar, părinții vor primi zile de concediu în plus față de cele legale în astfel de situații. Angajații de la stat, cât și cei de la privat vor beneficia de concediu plătit.
Cursurile școlarilor se suspendă în următoarele situații:
Zilele libere plătite pentru părinții care au copii se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Părintele va trebui să dea o declarație pe proprie răspundere care va fi semnată de ambii părinți, excepție făcând familiile monoparentale. Respectiva cerere va fi depusă de părinte la angajator și va conține și perioada în care copilul va sta acasă. Acest proiect de lege a început să fie discutat încă de la începutul anului. Inițiativa va intra în vigoare după ce va fi votată în Camera Deputaților și va fi publicată în Monitorul Oficial.