Sport

Un nou record excepțional atins de Lamine Yamal. Ce a realizat cel mai bun fotbalist de la FC Barcelona

Jucătorul lui FC Barcelona a devenit primul minor din istoria fotbalului care câștigă cinci trofee până la 18 ani, pe care îi va împlini pe 13 iulie
18.05.2025 | 08:00
Un nou record exceptional atins de Lamine Yamal Ce a realizat cel mai bun fotbalist de la FC Barcelona
Lamine Yamal este cel mai performant minor din istoria fotbalului FOTO facebook
ADVERTISEMENT

FC Barcelona este noua campioană a Spaniei. A reușit să câștige titlul, după ce a luat și Cupa Spaniei, dar și Supercupa. În acest sezon, Barcelona a câștigat tot ce se putea câștiga pe plan intern.

Primul fotbalist din istoriee care câștigă cinci trofee până la 18 ani

Catalanii au ratat de puțin și finala Ligii Campionilor, care le putea aduce în vitrina cu trofee o triplă istorică. Inter Milano s-a dovedit însă mai bună, la finalul a două meciuri fabuloase, în ciuda faptului că Lamine Yamal, vedeta catalanilor, a făcut tot ce a putut pentru formația sa.

ADVERTISEMENT

Yamal a reușit însă să mai bifeze o performanță de excepție. Este minorul cu cele mai multe trofee din istoria fotbalului. Are deja cinci în palmares, în condițiile în care va împlini 18 ani abia pe 13 iulie.

El este campion în 2023, campion în 2025, a cîștigat Cupa Spaniei în 2025 și Supercupa Spaniei, tot anul acesta. În plus, în 2024, a ieșit campionul Europei cu naționala Spaniei. Nimeni, nici măcar Messi sau Ronaldo, nu au avut atâtea realizări până la 18 ani.

ADVERTISEMENT

Xavi l-a aruncat în luptă la 15 ani

La ultimele patru trofee, el a vut o contribuție majoră. A fost chiar vioara întâi a echipei sale. Despre titlul din 2023 nu se poate spune același lucru. El a fost aruncat în luptă de Xavi, în aprilie 2023, în locul lui Gavi, în minutul 83 al meciului cu Betis, scor 4-0 pentru Barça. Acelea au fost primele și singurele lui minute la echipa mare, în acel sezon. Dar statistica în reține ca fiind parte a echipei care a câștigat campionatul.

Situația s-a schimbat radical în sezoanele următoare. Între 16 și 17 ani, Yamal a jucat 50 de meciuri pentru catalani, iar între 17 și 18 are 53 de partide. Este fotbalistul cu cele mai multe partide disputate până la 18 ani, din istoria Barcelonei.

ADVERTISEMENT

Conducerea Barcelonei a pregătit un contract faraonic pentru Yamal. După ce va împlini 18 ani, el va semna un angajament pe cinci ani cu Barca. Salariul va fi undeva la 25 de milioane de euro pe an, iar clauza de reziliere de un miliard de euro.

ADVERTISEMENT

A promis că va aduce Liga Campionilor la Barcelona

Puștiul cu tată marocan și mamă din Guineea Ecuatorială oricum nu vrea să plece de la FC Barcelona. El a crescut în Catalonia și este legat sentimental de această echipă. Această legătură anulează orice tentative ale altor formații de a obșine semnătura lui.

După ce a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor, Yamal a transmis un mesaj fanilor Barcelonei pe contul oficial de Instagram. „Am dat totul. În acest an nu a fost posibil, dar vom reveni. Să nu aveți dubii. Nu ne vom opri până nu vom readuce acest club unde merită să fie, în top. Mă voi ține de promisiune și îl voi readuce la Barcelona (n.r. trofeul Champions League). Nu ne vom opri până nu vom realiza asta”, a transmis starul catalanilor.