Sport

Un nou stadion răsare în Liga 1! Când vor fi gata lucrările. Echipa a fost dată afară de pe arena în care își desfășura meciurile

22.09.2020 | 18:44
Un nou stadion rasare in Liga 1 Cand vor fi gata lucrarile Echipa a fost data afara de pe arena in care isi desfasura meciurile
ADVERTISEMENT

Lucrările de reabilitare la stadionul Chindiei Târgoviște sunt în desfășurare în aceste zile. Echipa din Dâmbovița nu a mai jucat pe propriul stadion din urmă cu două sezoane când reușea să promoveze în primul eșalon.

Arena Chindiei nu se încadra în normele impuse de Liga Profesionistă de Fotbal și a trebuit să se ducă pe un alt stadion.

ADVERTISEMENT

“În principiu, noi avem încredere că stadionul va fi terminat pentru returul acestui sezon. Arena va avea circa 9.000 de locuri”, a spus Adrian Baicu, reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor, conform Digi Sport.

Chindia nu va mai putea juca la Ploiești

Chindia joacă partidele de ”acasă” pe stadionul celor de la Petrolul, iar în Dâmbovița lucrările au început în toamna lui 2019, dar ele se fac cu mari dificultăți.

ADVERTISEMENT

În prezent, tribunele stadionului Chindiei au fost demolate în cea mai mare parte, iar cei care se ocupă de arenă lucrează la montarea gazonului.

Clubul CSM Ploiești, care administrează stadionul, a spus, miercuri, 9 septembrie, într-un comunicat de pe site-ul propriu că formația din Târgoviște nu va mai putea folosi arena deoarece CSM-ul vrea să protejeze gazonul.

ADVERTISEMENT

”Se doreşte protejarea gazonului”

“În urma unei discuţii pe care directorul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Ştefan Grozea, a purtat-o cu preşedintele grupării AFC Chindia Târgovişte, Marcel Gherghu, s-a convenit ca, începând cu data de 1 octombrie 2020, să se pună capăt protocolului de colaborare cu formaţia dâmboviţeană, în baza căruia aceasta utiliza stadionul ”Ilie Oană”, aflat în administrarea CSM Ploieşti, pentru meciurile de Liga I de pe teren propriu”, se precizează în comunicat.

“La baza acestei hotărâri a stat faptul că se doreşte protejarea gazonului – a cărui întreţinere este destul de dificilă în cazul unei frecvenţe sporite a meciurilor – în perspectiva partidei pe care echipa naţională de fotbal a României o va disputa, pe data de 14 octombrie, în Liga Naţiunilor, în compania Austriei, dar şi a meciurilor pe care echipa fanion a judeţului, FC Petrolul Ploieşti, le are de susţinut în eşalonul secund.

ADVERTISEMENT

 Intrat de câţiva ani în circuitul echipei naţionale de fotbal a României, stadionul ”Ilie Oană” trebuie menţinut la standarde înalte, calitatea gazonului fiind, cu siguranţă, unul dintre principalele elemente de care se ţine cont în alegerea arenelor pe care ”tricolorii” dispută meciurile de pe teren propriu”, se mai arată în comunicatul lui CSM Ploiești.

”Am reziliat contractul cu primul proiectant și am făcut un alt proiect”

Lucrările de reabilitare la stadionul Chindiei Târgoviște sunt în desfășurare în aceste zile. Echipa din Dâmbovița nu a mai jucat pe propriul stadion din urmă cu două sezoane când reușea să promoveze în primul eșalon.

” O pierdere bugetară de câteva zeci de milioane de lei pe primele 5 luni ale anului. Un proiect tehnic foarte, foarte prost: am reziliat contractul cu primul proiectant și am făcut un alt proiect.

Astăzi, suntem în măsura în care putem spune că toate acest probleme au fost depășite. Motiv pentru care AM CONVOCAT Consiliul Local Municipal pentru aprobarea noilor indicatori ai stadionului. Luni va fi ședința. Iar de săptămâna viitoare, avem din nou utilajele pe șantier”, declara Daniel Cristian Stan primarul municipiului Târgoviște în urmă cu o lună.

 

 

 

ADVERTISEMENT