Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită de guvern de la 31 martie 2024 până la 31 mai 2024, dar milioane de români rămân într-o situaţie vulnerabilă în faţa facturilor mari la energie.
Guvernul încearcă să atenueze şocul în faţa facturilor mari, iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că, pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în cadrul gospodăriilor individuale, consumatorii vulnerabili vor beneficia de vouchere a cătot valoare totală se va ridica la 300 milioane euro.
„300 milioane euro disponibile pentru consumatorii vulnerabili de energie care vor beneficia de vouchere pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în cadrul gospodăriilor individuale.
Am lansat în dezbatere publică ghidul pentru această schemă de sprijin finanţată din capitolul RepowerEU al PNRR, iar la finalul lunii iunie ne propunem lansarea apelului de proiecte!”, este anunţul ministrului Adrian Câciu.
În cadrul acestui apel de proiecte, beneficiarii, exclusiv persoane fizice, pot opta fie pentru reabilitare clădiri de reşedinţă (valoare maximă voucher 14.000 euro), fie pentru instalarea de panouri fotovoltaice (valoare maximă voucher 5.000 euro).
„Aceasta este prima etapă din finanţarea de care vor beneficia cetăţenii români pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a gospodăriilor.
În etapa a doua, disponibila din toamna acestui an, alte 300 milioane euro vor fi alocate, de această dată beneficiarii fiind celelalte tipuri de consumatori casnici”, a mai anunţat Adrian Câciu.
În ceea ce priveşte cardurile de energie, familiile ale căror venituri nu depăşesc 2.000 de lei pe lună pe fiecare membru, vor primi totuşi în continuare bani pe ele, sprijinul financiar urmând să se ridice la maxim 750 locuinţă/gospodărie vulnerabilă, pentru plata energiei electrică, energiei termice centralizate, a gazelor, lemnelor pentru foc, buteliei, păcurii, peleţilor şi altor materiale de încălzire.
Această sumă de 750 lei va trebui să fie folosită până la 31 decembrie 2024. Cel mai probabil, românii vor primi banii pe carduri după luna august.