Brazilia a fost eliminată surprinzător în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Principala favorită la câștigarea trofeului înaintea startului competiției, Selecao a fost scoasă din competiție de Croația la loviturile de departajare. Tite și-a anunțat demisia de pe banca naționalei Braziliei, iar numele lui Carlo Ancelotti este intens vehiculat pentru a o prelua pe formația sud-americană.
Demisia lui Tite a lăsat-o pe Brazilia fără selecționer după eliminarea de la Cupa Mondială. Totuși, Confederația Braziliană de Fotbal are planuri mărețe și nu duce lipsă de variante pe banca naționalei Selecao. Principalul scop al șefilor fotbalului din Brazilia este să aducă un antrenor renumit în fotbalul internațional, anunță UOL Esporte.
Înainte de startul Campionatului Mondial din Qatar s-a zvonit că Pep Guardiola și Carlo Ancelotti sunt favoriți să antreneze la naționala Braziliei, însă o singură variantă a rămas în picioare. Pep Guardiola nu a acceptat provocarea de a-i antrena pe jucătorii brazilieni, ba, mai mult, și-a prelungit contractul cu Manchester City până în 2025.
Carlo Ancelotti a fost contactat de oficialii brazilieni încă din luna octombrie, iar antrenorul italian al lui Real Madrid și-a manifestat interesul de o antrena pe fosta echipă a lui Tite. Totuși, antrenorul „galacticilor” a menționat că va accepta eventualele negocieri doar în măsura în care postul de antrenor este liber.
De asemenea, tehnicianul italian intenționează să termine sezonul la Real Madrid și în iunie 2023 să accepte o eventuală propunere din partea oficialilor brazilieni. Carlo Ancelotti mai are contract cu Real Madrid până în iunie 2024.
Pe lângă faptul că trebuie să negocieze posibila plecare a lui Ancelotti de la Real Madrid, Confederația Braziliană de Fotbal este nevoită să aducă un antrenor interimar pentru a pregăti echipa în acțiunea din perioada martie – aprilie.
Antrenorul lui Real Madrid este bun prieten cu fostul selecționer al formației sud-americane Tite. Relația strânsă de cei doi a fost confirmată de Vinicius Jr. care evoluează atât pentru campioana Spaniei, cât și pentru cvintupla Campioană Mondială.
Neymar a publicat o scrisoare deschisă pe rețelele de socializare după demisia lui Tite de pe banca Braziliei. „Decarul” Selecao l-a numit pe Tite unul dintre cei mai buni antrenori din cariera sa. „Înainte de a ne cunoaște, am jucat mult împotriva ta și ce pot să spun?
Am crezut că ești foarte enervant. Ai alcătuit o echipă care să mă urmărească pe teren. Ai fi făcut orice să mă învingi și ai vorbit urât despre mine, dar destinul este amuzant. „Ai devenit antrenorul meu, iar eu am devenit decarul tău. Te-am cunoscut ca antrenor și mi-am dat seama că ești foarte bun, dar ca persoană ești mult mai bun.
M-ai cunoscut și ți-ai dat seama cum sunt, asta contează pentru mine. Vreau să îți mulțumesc pentru tot, pentru toate lecțiile pe care ni le-ai dat, au fost foarte multe. Vei fi întotdeauna unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut sau pe care îi voi avea. Întotdeauna te voi lăuda. Am trăit împreună momente frumoase, dar și momente care ne-au rănit profund. Ultimul ne va durea mult timp de acum înainte.
„Meritai să câștigi Cupa Mondială. Cu toții meritam pentru toate eforturile făcute și pentru toate lucrurile la care am renunțat pentru a ne îndeplini cel mai mare vis, dar Dumnezeu nu a vrut să fie așa.
Mulțumesc, Tite, pentru toate învățăturile. Dacă este o frază pe care nu o voi uita niciodată, aceasta este ’puternic mental’, așa cum trebuie să fim în acest moment. Te îmbrățișez și îți mulțumesc”, au fost cuvintele lui Neymar Jr.