ADVERTISEMENT
Fotbal intern

Un nume greu din fotbal anunță apocalipsa la Dinamo: „Negoiță a aruncat totul pe spanioli”

Autor: Cosmin Crăciun | 13.11.2020 | 12:49
Un nume greu din fotbal anunță apocalipsa la Dinamo: „Negoiță a aruncat totul pe spanioli”
Un nume greu din fotbal anunță apocalipsa la Dinamo: „Negoiță a aruncat pisica”. Sursa foto: Facebook

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a anunțat apocalipsa la Dinamo. Clubul s-ar putea desființa dacă spaniolii nu reușesc să plătească datoriile în cel mai scurt timp.

ADVERTISEMENT

Pablo Cortacero și fondul de investiții pe care îl reprezintă nu reușesc, deocamdată, să rezolve problemele grave de la Dinamo, iar fotbaliștii lui Cosmin Contra au început să protesteze.

Și antrenorul din „Groapă” a atacat în repetate rânduri conducerea și a ironizat promisiunile repetate și niciodată onorate ale lui Pablo Cortacero. FANATIK a aflat că un afacerist român ar fi interesat de preluarea lui Dinamo.

Mitică Dragomir anunță apocalipsa la Dinamo: „Nu are nicio șansă, a fost un bluf al lui Negoiță”

După ce l-a atacat pe Florin Talpan și a susținut că Gigi Becali este deținătorul real al Stelei, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal și-a mutat atenția asupra rivalilor de la Dinamo. Dragomir are o opinie și despre ce se întâmplă în „Groapă” și anunță apocalipsa pentru formația alb-roșie.

ADVERTISEMENT

El se bazează pe lipsa de bani veniți de la investitorii spanioli care au preluat în vară clubul de la Ionuț Negoiță. Dragomir crede că totul a fost o manevră gândită chiar de patronul de la RIN și că acesta vrea să fugă de responsabilitatea datoriilor de la Dinamo.

„Dinamo nicio şansă nu are, totul a fost un bluf, ca să scape Negoiţă de datorii. Ţineţi de oameni ca Gigi Becali, Neluțu Varga, Mihai Rotaru sau Ioan Niculae. Dacă Dinamo cade, s-a terminat. Nu are palmares, nu are nimic.

Totul e la Badea. Să facă tot posibilul să nu cadă, să cadă măcar în Liga 2. Situaţia e dezastruoasă. Cine a făcut contractele nu se pricepe. Dacă vine la Negoiţă, l-a îngropat pe veci.

ADVERTISEMENT

Negoiţă a aruncat cu avocaţii pisica moartă în curtea ăstora. Preferă să nu primească banii pe care îi care de luat, decât să preia alte datorii de milioane de euro”, a spus Dragomir la ProX.

Salvează un afacerist român clubul Dinamo?

Dacă spaniolii lui Cortacero nu reușesc să trimită banii necesari pentru plata salariilor la Dinamo, există suporteri români ai clubului care se interesează de cum ar putea ajuta echipa. Pe lângă fanii din programul DDB, și afaceristul Ioan Popa, deținător al companiei „Transavia” ar putea contribui financiar.

ADVERTISEMENT

Acesta este ademenit de Ioan Mărginean, Dorin Șerdean și Cornel Țălnar să se implice la Dinamo și FANATIK a aflat că omul de afaceri are o avere uriașă și este și suporter al „câinilor roșii”.

Pentru Dinamo, contează enorm și salvarea sportivă, iar clubul din „Groapă” are misiunea de a se feri de statutul de „lanternă roșie” a Ligii 1, pe care l-ar putea prelua dacă pierde duelul cu Astra Giurgiu. Restanța din campionat este programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:00.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!