Sport

Un oficial al Parmei lămurește situația lui Valentin Mihăilă: „E mai dificil să construiești decât să distrugi”

Directorul sportiv al „cruciaților” susține că Mihăilă nu se află încă la capacitate maximă, deși s-a recuperat complet după accidentările care l-au măcinat în ultima perioadă.
24.09.2021 | 11:25
Un oficial al Parmei lamureste situatia lui Valentin Mihaila E mai dificil sa construiesti decat sa distrugi
ADVERTISEMENT

Chiar dacă a bifat patru apariții în actuala stagiune și a reușit să înscrie de două ori, Valentin Mihăilă mai are de așteptat până să atingă din nou vârful de formă. O situație normală, susțin oficialii Parmei, în condițiile în care abia s-a refăcut după o accidentare ce l-a ținut mai bine de trei luni departe de gazon.

Transferat anul trecut de la Universitatea Craiova, în schimbul unei sume deloc de neglijat, 9.1 milioane de euro, tânărul mijlocaș român a marcat până acum șase goluri în tricoul echipei din Serie B. Cel mai recent a venit chiar etapa trecută, cu Cremonese (1-2), după o execuție perfectă de la marginea suprafeței de pedeapsă.

ADVERTISEMENT

Și tot atunci putea să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, dar șutul expediat la capătul unei zile mari a trecut puțin peste poartă. Rămași fără Dennis Man, care a fost diagnosticat cu Covid-19, „cruciații” își pun, însă, toate speranțele în el.

Valentin Mihăilă nu se află încă la capacitate maximă. Un oficial al Parmei lămurește situația

Când începi pe un anumit drum, întotdeauna ai nevoie de timp. E mai dificil să construiești ceva decât să distrugi. Durează ceva timp să construiești un drum atât de lung.

ADVERTISEMENT

E normal să ai dificultăți la început. Mulți jucători nu sunt încă în cea mai bună formă, printre cei care au avut probleme fizice, nu avem încă lotul complet.

Osorio, Mihăilă și Inglese nu sunt în vârf de formă. E normal să dureze mai mult timp, astfel că nu văd lucrurile atât de alarmant”, a declarat Javier Ribalta, directorul sportiv al Parmei.

ADVERTISEMENT

A fost aproape să plece de la Parma. Tatăl său confirmă discuțiile cu Lazio și Watford

Evoluțiile bune din stagiunea precedentă l-au adus pe Valentin Mihăilă în atenția unor cluburi importante din Europa. Într-un interviu acordat recent în exclusivitate pentru FANATIK, tatăl său a confirmat discuțiile purtate de „cruciați” în această vară cu cu Lazio, Udinese, Wattford și Granada.

Au fost diferite discuții în legătură cu transferul lui Vali. Am văzut că a apărut și prin presă. Eu știu că Lazio a vrut să-l transfere de la Parma, dar cred că suma nu a fost la nivelul așteptărilor.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Watford s-a interesat de el. Știu că englezii, Granada și Udinese au același patron. Discuțiile s-au derulat la nivelul cluburilor.

Sper ca Vali să își revină la o capacitate de sută la sută. Cei de la Parma l-au păstrat pentru că vor să îl aibă în lupta pentru promovarea în Seria A.

Eu sper să fie și convocat la echipa națională, dar trebuie să își revină și la cea mai bună formă. Eu cred că într-o lună va fi apt sută la sută și va da randament maxim”, ne-a dezvăluit Marian Mihăilă.

ADVERTISEMENT