Un bărbat bolnav de cancer, în vârstă de 58 de ani, aflat în faza terminală a bolii, s-a sinucis la Spitalul Gavril Curteanu din Oradea. El a decis să-și ia viața aruncându-se de la etajul 4 al unității medicale.
Întreaga tragedie a avut loc joi, 28 aprilie, în jurul orei 5:00 dimineața. Atunci când a decurs la gestul fatal, pacientul era singur în salon.
Impactul cu solul a fost unul extrem de puternic. Astfel, în pofida efortului medicilor de a-i sala viața, bărbatul a murit.
La fața locului s-au deplasat și oamenii legii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, a declarat că poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea au făcut investigații amănunțite.
În urma cercetărilor, s-a concluzionat că decedatul nu a fost vicitma unei infracțiuni.
”Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul”, a spus comisarul-şef Fărcuţa, citat de presa locală, Bihoreanul.
De altfel, victima va fi supusă unei necropsii, așa cum prevede legea. În baza acesteia i se va stabili cu exactitate cauza morții.
Cazul de față amintește de unul similar din februarie 2021, de la Spitalul de Chirurgie din Constanța. Tot un pacient bolnav de cancer și suspect de coronavirus, în același timp, a decis să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 5 al clădirii.
Victima avea 79 de ani. De altfel, înainte de a pleca din această lume, a fost supusă unei intervenții chirurgicale reușite. Atunci când a căzut, doctorii au încercat să-l readucă la viață, dar în zadar.
Și în această situație s-a declanșat o anchetă. La fel ca pacientul din Oradea, și cel din Constanța a fost supus unei necropsii.