Nicolae Ciucă şi-a dat luni demisia din funcţia de preşedinte al PNL, după rezultatul dezastruos din primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar postul de lider interimar al liberalilor este acum ocupat de Ilie Bolojan, care în cursul serii şi-a prezentat echipa de conducere.
Alături de Nicolae Ciucă şi-au prezentat demisiile şi cei patru prim vicepreşedinţi ai PNL şi secretarul general al partidului, astfel că întreaga echipă de conducere a liberalilor este acum una cu totul nouă. În rândurile sale se numără şi patronul unui club din SuperLiga.
“Suntem într-o situație dificilă pentru PNL și de cumpănă pentru democrația din România. În urma turului 1 în care indiferent de influențe, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice, și PNL a învățat această lecție. Conducerea PNL, domnul președinte Ciucă, cei patru prim vicepreședinți și secretarul general au demisionat”, a anunţat, luni seara, Ilie Bolojan.
În continuare el a confirmat că îşi asumă conducerea partidului, prezentându-şi totodată colaboratorii. “La solicitarea colegilor am acceptat să preiau această situație dificilă ca președinte al PNL împreună cu colegii propuși în cele patru funcții: Emil Boc, Adrian Veștea, Ciprian Ciuc, Dan Motreanu și Valeriu Iftime”, a anunţat Ilie Bolojan.
Emil Boc este primarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Motreanu este europarlamentar, Ciprian Ciucu este primarul Sectorului 6, Adrian Veștea este președintele CJ Brașov, iar Valeriu Iftime este președintele CJ Botoșani, dar şi patronul echipei de fotbal FC Botoşani, din SuperLiga.
Unul dintre cei mai carismatici finanţatori din SuperLiga, Valeriu Iftime era clasat pe locul 9 între cei mai bogaţi oameni din fotbalul românesc într-un top realizat la finalul anului 2022, averea sa fiind estimată între 22-24 de milioane de euro.
În contextul rezultatului foarte slab obţinut de candidatul PNL la preşedinţie, Valeriu Iftime s-a arătat luni foarte critic vizavi de conducerea liberalilor, cerându-le demisia în bloc.
“Toți cei care au condus campania domnului general Ciucă trebuie să se dezlipească de fotolii și să lase PNL să redevină relevant pentru alegerile parlamentare, altfel riscăm ca strategia actuală să ducă partidul într-un mare impas și să devenim complet irelevanți pe scena politică.
Oamenii care nu au câștigat alegeri nu au ce să mai caute în poziții de sfătuitori! Dreapta românească este într-un moment de răscruce pe care are datoria să îl înțeleagă!”, spunea Valeriu Iftime.
Noua conducere a liberalilor, din care face parte patronul FC Botoşani, a decis ca în turul al prezidenţialelor, pe 8 decembrie, “să susțină fără nici un fel de negociere candidatura Elenei Lasconi”.