News

Un pensionar din Sibiu, somat de Primăria București să plătească 8 bani. Bărbatul nu a locuit niciodată în Capitală

Un pensionar din Sibiu s-a trezit că trebuie să plătească o datorie de 8 bani pentru a nu se alege cu conturile poprite.
19.01.2023 | 12:39
Un pensionar din Sibiu somat de Primaria Bucuresti sa plateasca 8 bani Barbatul nu a locuit niciodata in Capitala
Pensionar din Sibiu, somat să plătească 8 bani. Foto: Digi 24
ADVERTISEMENT

Trecând peste suma absurdă, bărbatul nici măcar nu a trăit vreodată în Capitală, ca să fie nevoit să plătească taxe Primăriei Sectorului 6 din București.

Un pensionar a plătit 8 bani datorie pentru a evita popriri

Pentru a nu-i fi poprite conturile, bărbatul a decis să-și plătească ”imensa” datorie, după somația primită acasă din partea Direcției Taxe și Impozite Sector 6 București.

ADVERTISEMENT

Contactați de Digi 24, funcționarii spun că cel mai probabil a fost o simplă eroare de soft, însă nu s-au sinchisit să-i transmită și pensionarului acest lucru.

Gheorghe Stoicescu e pensionar din 1990 și locuiește în Sibiu. În decembrie afla că are o datorie de 8 bani față de Primăria Sectorului 6 București, lucru care l-a nedumerit teribil.

ADVERTISEMENT

”Pentru opt bani mi se face poprire pe veniturile pe care le am la diverse instituții printre care unele nici nu le cunosc și dacă nu plătesc această sumă de opt bani”, a explicat bărbatul.

Speriat de această scrisoare, pensionarul și-a plătit datoria de 8 bani, deși nu avea nicio legătură cu această instituție și nici măcar cu Bucureștiul.

ADVERTISEMENT

”Este de râs, dacă nu ar fi de plâns”, e mesajul transmis de român. Mai mult, nu a avut liniște până nu a înțeles de unde provine această datorie, deși el nu locuise niciodată în București.

Făcând pe detectivul, a realizat că fosta sa soție, de care divorțase în 1994, a cumpărat un apartament în București, fără să facă împărțeala bunurilor la momentul divorțului. Chiar și așa, de atunci au trecut zeci de ani și datoria e de doar 8 bani, deci e neclar care ar fi de fapt motivul ”datoriei”.

ADVERTISEMENT

”Nu înțeleg de ce mi s-a trimis mie și nu i s-a trimis ei, dar asta este. Nu știu, nu mi-a venit până acum așa ceva. Nu am locuit niciodată acolo, eu locuiesc din 90 în Sibiu și înainte am locuit în Craiova. Fosta mea soție a cumpărat acolo un apartament, în anii 90, nu știu când”, a transmis pensionarul.

Sursa citată remarcă ridicolul situației, în condițiile în care expediția plicului până la Sibiu i-a costat pe bucureșteni 2.4 lei, pe lângă hârtie, toner. După mai multe zile de așteptări și solicitări scrise, jurnaliștii au primit și poziția oficială a Primăriei Sectorului 6. Pe scurt, totul a fost o eroare de soft.

ADVERTISEMENT
Tags: