Fotbal intern

Cine l-a transferat pe Ianis Hagi în Belgia. Detaliile oferite ÎN EXCLUSIVITATE de FANATIK

11.07.2019 | 19:00
Cine la transferat pe Ianis Hagi in Belgia Detaliile oferite IN EXCLUSIVITATE de FANATIK

Ianis Hagi a ajuns în cele din urmă la Genk, în Belgia, “decarul” Viitorului alegând oferta belgienilor în detrimentul uneia mai bănoase, cea de la Spartak Moscova. FANATIK.RO v-a prezentat detaliile de la negocieri şi povestea omului care i-a făcut pe Hagi senior şi junior să accepte oferta campioanei din Benelux.


ŞTIREA INIŢIALĂ, 6 iulie, ora 10.54. Un personaj controversat negociază transferul lui Ianis Hagi în Belgia. Mijlocaşul ofensiv de 20 de ani este cel mai curtat fotbalist român al momentului, iar FANATIK a aflat cine este agentul care discută mutarea fotbalistului şi ce ofertă a primit Viitorul.

Un personaj controversat negociază transferul lui Ianis Hagi. Câţi bani ar urma să încaseze Viitorul

FANATIK a aflat că Mogi Bayat, un personaj controversat în fotbalul european, negociază transferul lui Ianis Hagi în Belgia. Agentul a venit în România şi s-a întâlnit cu Gică Hagi şi Gică Popescu la Hotelul “Iaki” din Mamaia, deţinut de fostul mare fotbalist, pentru a le prezenta oferta făcută de Genk.

Campioana Belgiei este pregătită să plătească 7.000.000 de euro pentru a-l transfera pe Ianis Hagi. Cu toate acestea, în conturile Viitorului vor intra 5.250.000 de euro, din moment ce Fiorentina deţine 25% dintr-un viitor transfer al mijlocaşului ofensiv de 20 de ani. Mai exact, italienii ar urma să încaseze 1.750.000 de euro dacă mutarea se va oficializa.

Un personaj controversat negociază transferul lui Ianis Hagi (sursă foto: hepta.ro)
Un personaj controversat negociază transferul lui Ianis Hagi (sursă foto: hepta.ro)

Mogi Bayat, implicat în cel mai mare scandal de corupţie din fotbalul belgian. Autorităţile l-au reţinut

În octombrie 2018, fotbalul din Belgia a fost lovit de un scandal de proporţii. Anderlecht, FC Bruges sau Standard Liege au fost câteva dintre cluburile percheziţionate de autorităţi, iar mai multe nume grele au fost reţinute de poliţişti. Printre aceştia s-a numărat şi Mogi Bayat, unul dintre cei mai importanţi impresari din Belgia. Ancheta viza trucarea de meciuri în prima ligă din Belgia, posibile fraude financiare şi spălare de bani, iar agentul era una dintre principalele persoane vizate.

“Fratele meu a suferit prea mult. Nu a înţeles ce s-a întâmplat cu el. Nu era pregătit să petrească 20 de ore pe zi într-o celulă”, spunea Mehdi Bayat, fratele lui Mogi, după ce impresarul a fost eliberat. În vârstă de 45 de ani, Mogi Bayat a fost director sportiv al clubului Charleroi între 2003 şi 2010, când a devenit impresar. Formaţia belgiană este deţinută de Abbas Bayat, vărul impresarului, iar Mehdi Bayat este, din iunie 2019, preşedintele Federaţiei Belgiene de Fotbal.

Mogi Bayat, în tribune la un meci Anderlecht - Lierse (sursă foto: hepta.ro)
Mogi Bayat, în tribune la un meci Anderlecht – Lierse (sursă foto: hepta.ro)

Antrenorul lui Genk îl vrea pe Ianis Hagi

Ianis Hagi este curtat de mai multe formaţii din Europa, iar Genk este una dintre singurele cluburi care au recunoscut în mod oficial că vor să-l transfere pe mijlocaşul ofensiv de 20 de ani. Felice Mazzu, antrenorul campioanei Belgiei, a susţinut că este interesat de fotbalistul Viitorului şi a anunţat că l-a urmărit pe fiul lui Gică Hagi.

“Ianis Hagi? Normal că suntem interesaţi, dar nu suntem singurii. Am văzut multe meciuri ale lui şi mi-ar plăcea să îl transferăm”, a declarat Felice Mazzu în presa din Belgia.

Tags: