News

Un pod din Otopeni a fost vopsit cu tot cu mașinile parcate sub el. Poliția a venit și i-a amendat pe șoferi

Muncitorii de la drumuri au vopsit balustrada unui pod din Otopeni dar din neglijența acestora vopseaua a ajuns și pe mașinile parcate sub respectivul pod
21.05.2022 | 15:20
Un pod din Otopeni a fost vopsit cu tot cu masinile parcate sub el  Politia a venit si ia amendat pe soferi
Vopseaua a căzut peste mașinile parcate sub pod/ Sursă foto: Facebook - Cosmin Nicolae
ADVERTISEMENT
21-05-2022
12:24

Dublă pagubă pentru șoferi

La o zi după ce s-au trezit cu mașinile stropite de vopsea, șoferii care au parcat sub pod au mai avut o supriză neplăcută.

Poliția rutieră a venit la fața locului și i-a amendat pe proprietarii mașinilor care parcaseră sub pod, amenzile fiind lăsate în parbrizul mașinilor, transmite Antena 3.

Poliția rutieră a ajuns la fața locului și a dat amenzi celor care au parcat sub podul de la Otopeni.

Amenda pentru parcare neregulamentară a fost de două puncte de amendă, adică 290 de lei.

Podul de la Otopeni a fost vopsit, însă muncitorii însărcinați cu această misiune au stropit cu vopsea și mașinile parcate sub pod.

Se pare că balustrada a fost vopsită prin pulverizare, iar stropii au ajuns și pe mașini întrucât angajații de la drumuri nu au luat nici o măsură de precauție.

ADVERTISEMENT

În Otopeni s-au vopsit balustradele podului. Cu tot cu ceea ce era prin zonă: mașini parcate, mașini în trecere, oameni, buruieni, stâlpi, borduri. Totul s-a vopsit. Să fie frumos!”, a scris Cosmin Nicolae pe contul său de Facebook.

Acesta a anexat și câteva fotografii la postarea sa, care arată mașinile stropite din neglijență.

ADVERTISEMENT
Sursă foto: Facebook – Cosmin Nicolae

Au apărut și dubii legate de rezistența vopselii pe balustradă.

Poate fi pulbere electrostatică/ vopsea pulbere. Dacă este așa – și sperăm că este așa și se poate curăța, cât rezistă pe balustradă?”, a mai scris Cosmin Nicolae.