News

Un preot din Râmnicu Vâlcea a fost răpus de noul coronavirus, la 43 de ani: „Ești eroul nostru”

03.12.2020 | 16:45
Un preot din Ramnicu Valcea a fost rapus de noul coronavirus la 43 de ani Esti eroul nostru
Preotul Daniel Mitu a pierdut lupta cu nemiloasa boală, la doar 43 de ani. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vasile Daniel Mitu, un preot dintr-o localitate aflată în vecinătatea reşedinţei de judeţ Râmnicu Vâlcea, a pierdut lupta cu virusul SARS-COV-2 după săptămâni întregi de suferință.

Vestea i-a șocat atât pe membrii familiei, cât și pe enoriași, în condițiile în care avea doar 43 de ani și părea să depășească această cumpănă. Părintele Mitu slujea de mai bine de un deceniu la Parohia Dăeşti I din Protoieria Călimăneşti.

ADVERTISEMENT

Potrivit arenavâlceană.ro, ultima slujbă pe care a oficiat-o a avut loc pe 31 octombrie, în Sâmbăta Morţilor. Decesul său survine, din păcate, într-o perioadă în care opinia publică este marcată de atitudinea ostilă a unor înalți prelați, în frunte cu Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, față de restricțiile impuse în contextul pandemiei.

Tragedie în Râmnicu Vâlcea. Preotul Daniel Mitu a fost răpus de coronavirus

Cu adâncă întristare şi cu nespusă durere, am aflat de trecerea prematură la Domnul a Părintelui Vasile Daniel Mitu, vrednic slujitor al lui Hristos la Parohia Dăești I din  Protoieria Călimănești.

ADVERTISEMENT

Părintele Vasile-Daniel s-a născut la data de 20 martie 1977, în municipiul Râmnicu-Vâlcea, în familia binecredincioșilor săi părinți Maria și Vasile Mitu care au imprimat în sufletul său, încă de când era copil, dragostea pentru Dumnezeu și pentru cele sfinte.

A urmat cursurile Liceului Mecanic nr. 2 din Râmnicu-Vâlcea și ale Facultății de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna din Sibiu (1996-2000) și, de asemenea, cursurile de master la aceeași facultate remarcându-se prin seriozitate și cucernicie.

ADVERTISEMENT

S-a căsătorit cu doamna Laura Mitu, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu două fete: Teodora și Alexandra. Dorind cu ardoare să Îl slujească pe Hristos a fost numit preot la Parohia Aninoasa din comuna Amărăști, la data de 1 noiembrie 2000, unde a slujit până în anul 2004, când a fost transferat la Parohia Dăești I.

În perioada studiilor și în cei 20 de ani de slujire la Sfântul Altar, a lucrat cu timp și fără timp, punându-și sufletul său zălog pentru mântuirea celor ce i-au fost încredințați.

ADVERTISEMENT

Firea sa blândă și iubitoare către toți cei care veneau și se închinau în biserica în care slujea a făcut să fie apreciat și iubit de enoriașii săi, cei ce recunoșteau în el pe omul lui Dumnezeu.

De aceea, se așază astăzi în odihna cea veșnică cel ce a ctitorit sufletele credincioșilor parohiei dar și pe ale tuturor celor care l-au cunoscut, prin puterea exemplului, prin trăirea duhovnicească, prin cuvânt și prin rugăciune”, se arată în comunicatul transmis de Arhiepiscopia Râmnicului.

A pierdut lupta cu boala la 43 de ani

Conştient de misiunea încredinţată și slujind cu dăruire, părintele Mitu a urmat cuvântul Evangheliei, iubind mai presus de orice pe Dumnezeu, Biserica Sa și pe aproapele în care Îl recunoștea pe Hristos având dragoste puternică,  milostivă și îndelung-răbdătoare.

Harnic și darnic, înzestrat cu simț practic și liturgic, acesta a fost o prezență extrem de activă în viaţa enoriaşilor săi și s-a îngrijit în permanență de biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Dăești, pe care a restaurat-o și a împodobit-o,  construind noul centru socio-educațional al parohiei, noua clopotniță, precum și o capelă mortuară.

Comunitatea îndoliată a creştinilor din Parohia Dăești I, deopotrivă cu toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat de-a lungul anilor, dau mărturie vie despre slujirea sa jertfelnică, despre blândețea și bunătatea cu care îi înconjura pe toți, despre îndelunga sa sfătuire cu „cei osteniţi şi împovăraţi” (Matei XI, 28), despre frumusețea slujbelor pe care le săvârșea, întrucât a fost dăruit cu o voce deosebită, profundă, ”vestind laudele Domnului, puterile Lui şi minunile pe care le-a făcut” (Psalmul LXXVII, 5).

La ceas de vremelnică despărțire, în așteptarea Învierii celei de obște, se cuvine să înălţăm rugăciuni către Atotputernicul Dumnezeu zicând: Şi precum pe pământ l-ai pus pe robul Tău preotul Vasile Daniel slujitor în Biserică, aşa arată-l şi la altarul Tău cel ceresc, Doamne!

De vreme ce între oameni l-ai împodobit cu vrednicie duhovnicească, primeşte-l neosândit şi în mărirea îngerilor Tăi. Tu ai preamărit viaţa lui pe pământ, Tu îndreptează şi ieşirea lui, spre iertarea sfinţilor Tăi; şi sufletul lui numără-l cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie!”[1].

Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Arhiereul Cel veșnic, Cel ce este Învierea și Viața, să așeze sufletul Părintelui Vasile Daniel în lumina Împărăției Sale împreună cu drepții,  în ceata sfinţilor Săi slujitori, iar doamnei preotese Laura și celor două fiice Teodora și Alexandra, profund îndurerate, le transmitem gândul Nostru părintesc de mângâiere în faţa acestei suferinţe cumplite.

Rugăm, de asemenea, pe Preamilostivul Dumnezeu să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi pe toți cei cuprinși de tristețe în aceste momente de profundă durere. Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, se mai arată în comunicat.

De-a dreptul cutremurător este și mesajul publicat de una dintre fiicele sale, pe rețelele de socializare. „Tati… poate însemna doar un simplu cuvânt din patru litere… dar pentru noi a însemnat o comoară.

Tot ce ai realizat şi ai făcut pentru noi a fost din iubire şi sacrificiu. Încă nu pot să cred că Dumnezeu te-a luat atât de repede de lângă noi. Cuvintele nu sunt de prisos.

Eşti eroul nostru şi cel mai puternic înger pe care îl vom purta în suflet de acum încolo. Te-am iubit! Te iubim! Te vom iubi veşnic!”, a scris Gabriela Alexandra Mitu.

ADVERTISEMENT