News

Un primar din Caraș-Severin a murit chiar la birou! Ce s-a întâmplat cu el, după ce a ajuns la primărie

16.04.2019 | 17:50
Un primar din CarasSeverin a murit chiar la birou Ce sa intamplat cu el dupa ce a ajuns la primarie

Doliu în Partidul Social Democrat. Ioan Popovici, primarul comunei Păltiniș din Caraș-Severin a încetat din viață astăzi, chiar în timp ce se afla la birou. În vârstă de 70 de ani, edilul a fost găsit fărăr suflare, în cadrul primăriei pe care a condus-o vreme de 20 de ani.

Primarul a murit, chiar la birou, după ce s-a certat cu un locuitor al comunei

Ioan Popovici, unul dintre cei mai longevivi primari de comună din Caraș-Severin, a murit în cursul zilei de astăzi, în timp ce se afla la biroul instituției pe care a administrat-o timp de două decenii. Cauzele care au condus la această tragedie rămân încă necunoscute. Potrivit spuselor fratelui său, edilul s-ar fi necăjit din cauza documentelor unui sătean și, în urma supărării, inima i-ar fi cedat, suferind un stop cardio-respirator.

Să știți că ne-am tot supărat noi, dar sângele apă nu se face și tot frate îmi este. Eu nu am fost acasă, dar am auzit că un cetățean a venit cu actele la semnat la el și s-au aruncat vorbe dure acolo. Și fratele meu a făcut infarct”  , a declarat Gheorghe Popovici, precizând totodată că primarul suferea de diabet și se confrunta cu afecțiuni cardiace. Bărbatul mai avea un frate, cunoscut om de afaceri care a decedat la rândul său, anul trecut, pe fondul gravelor probleme de sănătate.

Edilul, în vârstă de 70 de ani, a făcut infarct chiar la birou
Edilul, în vârstă de 70 de ani, a făcut infarct chiar la birou

Reacția PSD Caraș-Severin, la aflarea tristei vești

La aflarea veștii care a îndoliat comuna Păltiniș, reacția reprezentanților Partidului Social Democrat nu a întârziat să apară. Președintele organizației din Caraș-Severin, deputat Luminița Jivan, a ținut să-și exprime regretele față de această situație nefericită, transmițând totodată gânduri bune familiei edilului.

Cu nemăsurată tristețe am aflat azi că bunul nostru prieten și coleg, Ioan Popovici, primarul comunei Păltiniș, s-a stins. Cumplita și fulgerătoarea veste ne-a cutremurat, iar în astfel de momente nu putem decât să ne rugăm pentru sufletul lui. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace”.