Vicențiu Rădulescu, profesor în departamentul de matematică al facultății de științe din cadrul Universităţii din Craiova, a fost inclus de Agenţia internaţională Clarivate Analytics printre cei mai buni 70 de matematicieni ai lumii.
Ocupă pentru al treilea an consecutiv un loc de cinste în acest top și nu trebuie să ne surprindă, având în vedere că lucrările sale științifice sunt citite și analizate de oameni de pe întreaga planetă.
Pe listele „Highly Cited Researchers” sunt incluși doar cercetătorii cu cele mai multe citări din 22 domenii științifice, ca o „recunoaștere a adevăraților pionieri în domeniile respective în ultimul deceniu, demonstrată de producerea mai multor lucrări care se clasează în top 0,1% după citările în domeniul respectiv”.
Originar din Caracal, Vicențiu Rădulescu (62 de ani) a venit în Craiova pentru a urma cursurile facultății de Matematică, dar a fost nevoit să se întoarcă în orașul natal pentru o scurtă perioadă de timp.
Ulterior, ambiția și dorința de a se perfecționa în acest domeniu i-au purtat pașii peste hotare. „Eu am terminat facultatea la Craiova în anul 1982, dar în perioada respectivă, cele 14 cele mai mari orașe din România erau închise, precum și doctoratele.
Așa că până la începutul anului 1990 am fost profesor în orașul meu natal, în Caracal. Am concurat la începutul anului 1991 pentru o bursă de doctorat.
Mi s-a dat o listă de universități, o listă de profesori și am ales. În final, am ajuns la Universitatea Paris 6”, a declarat profesorul Rădulescu, adăugând că nu a luat niciodată în calcul să rămână în străinătate, deși nu ducea deloc lipsă de oportunități.
„Aveam deja o poziție aici, aveam o familie, și nu m-am gândit niciodată să plec de aici. Ceea ce am dorit să fac a fost să mă perfecționez în străinătate, să învăț lucruri noi”, a mai spus acesta.
Clarivate Analytics, lider global recunoscut în întreaga lume pentru furnizarea de informații și analize de încredere în vederea accelerării ritmului inovației, realizează în fiecare an topul celor mai influenți cercetători din întreaga lume.